Ministrul de Externe al Chinei, Qin Gang, nu a mai fost văzut în public de trei săptămâni, o absență neobișnuit de lungă în timpul unei perioade aglomerate de activitate diplomatică la Beijing. Absența a declanșat speculații intense în țară, potrivit CNN.
Qin (57 de ani), diplomat de carieră și fost ambasador în SUA, nu a mai fost văzut în public de la 25 iunie, după ce s-a întâlnit la Beijing cu oficiali din Sri Lanka, Vietnam și Rusia. În ultima sa apariție publică, Qin a fost văzut mergând cot la cot cu ministrul adjunct de Externe rus Andrey Rudenko.
Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a declarat că nu are „nicio informație de furnizat", atunci când a fost întrebat de absența ministrului.
Absența lui Qin a fost remarcată cu atât mai mult cu cât în ultimele săptămâni la Beijing a fost o activitate diplomatică intensă. În capitala chineză au ajuns înalții oficiali americani Janet Yellen și John Kerry. Qin ar fi trebuit să se întâlnească și cu șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, la începutul acestei luni la Beijing, dar întâlnirea a fost amânată la cererea Chinei.
Speculațiile sunt despre starea de sănătate a demnitarului, dar și despre o posibilă investigație care l-ar viza.