Val de arestări în Noua Caledonie

Val de arestări în Noua Caledonie
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Opt persoane au fost arestate, miercuri dimineaţă, în Noua Caledonie, printre care Christian Tein, considerat liderul "Cellule de coordination des actions de terrain" (CCAT), mişcarea aflată la originea revoltei împotriva reformei corpului electoral, transmite Le Figaro. Alte şapte persoane au fost, de asemenea, reţinute, dar identitatea lor nu este cunoscută.

Cei opt suspecţi au fost plasaţi în arest preventiv. Aceştia pot fi reţinuţi pentru o perioadă de până la 96 de ore, "întrucât este vorba de infracţiuni legate de crima organizată".

Din 13 mai, Noua Caledonie, teritoriu francez de peste mări, este cuprinsă de violenţe nemaiîntâlnite de la războiul civil din anii 1980. Nouă persoane, dintre care doi jandarmi, au fost ucise, sute de persoane au fost rănite, iar pagubele materiale sunt estimate la minimum 1,5 miliarde de euro. Peste 3.000 de soldaţi, jandarmi şi poliţişti au fost desfăşuraţi la faţa locului.

CCAT se opune frontal reformei electorale. Aceasta se află în vizorul guvernului încă de la începutul revoltelor, autorităţile acuzându-i pe liderii săi că au pus la cale violenţele. Ministrul de Interne francez Gérald Darmanin a descris grupul pro-independenţă drept o "organizaţie de tip mafiot".

Citit 285 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Iunie 2024 15:11

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.