Kamala Harris a preluat oficial ștafeta prezidențialelor

Kamala Harris a preluat oficial ștafeta prezidențialelor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Joe Biden i-a predat ştafeta luni Kamalei Harris, în uralele şi lacrimile delegaţilor de la Convenţia Democrată, susţinând un discurs lung cu conotaţii testamentare, relatează France Presse. Cu doar o lună în urmă, preşedintele în vârstă de 81 de ani intenţiona să vină la Chicago pentru a primi nominalizarea partidului său.

Luni seară, Biden a promis însă că va fi "cel mai bun voluntar" în campania vicepreşedintei în vârstă de 59 de ani, care i s-a alăturat pe scenă pentru o îmbrăţişare. Joe Biden a cerut să fie aleasă Kamala Harris, "o procuroare", şi nu republicanul Donald Trump, un "recidivist".

"Îl iubim pe Joe!" şi "Mulţumesc, Joe!" au scandat delegaţii pe tot parcursul discursului său, în timp ce mulţi plângeau. "Ducem o bătălie pentru sufletul Americii", a spus el, folosind una dintre expresiile emblematice ale preşedinţiei sale.

"Îi suntem veşnic recunoscători" unui preşedinte "incredibil", a spus anterior Kamala Harris, în timpul unei scurte apariţii solo surpriză pe scenă.

"Timp de 50 de ani, mi-am dat inima şi sufletul pentru ţară", a afirmat liderul democrat, care şi-a luat rămas-bun de la o jumătate de secol de carieră politică. "America, pentru tine am dat totul. Am făcut o mulţime de greşeli în cariera mea. Dar ţi-am dat totul", a declarat el, inspirându-se din melodia "American Anthem", pe care o invocase deja la ceremonia de inaugurare din ianuarie 2021.

Discursul lui Joe Biden a fost învăluit de emoţie, comentează AFP.

"A fost onoarea vieţii mele să fiu preşedintele vostru. Iubesc această slujbă, dar îmi iubesc ţara şi mai mult", a spus Joe Biden, referindu-se la decizia sa de a se retrage din cursa pentru Casa Albă.

Timp de aproximativ o oră, Joe Biden a vorbit şi despre toate realizările mandatului său, cu care a asociat-o şi pe Kamala Harris. Discursul său a semănat uneori cu cele pe care le-a ţinut când era încă în campanie. "Toate aceste discuţii despre faptul că sunt supărat pe oamenii care au spus că trebuie să demisionez.... nu este adevărat", a spus democratul.

Pentru Joe Biden, însă, a existat ceva destul de crud în această revărsare de afecţiune. Marţi, Kamala Harris urma să fie încoronată de delegaţi într-un vot simbolic, după ce aceştia au învestit-o deja oficial într-un scrutin online.

Democraţii se aşteptau să facă campanie fără mare pasiune pentru preşedintele octogenar, care nu mai avansa în sondaje. Dar, de la retragerea sa incredibilă din 21 iulie, visează din nou la o victorie datorită candidatei lor în vârstă de 59 de ani, care este înaintea lui Donald Trump în majoritatea sondajelor de opinie.

Donald Trump, în încercarea de a opri acest impuls, va vizita mai multe state strategice săptămâna aceasta. Într-unul dintre ele, Pennsylvania, fostul preşedinte republican a atacat luni planurile "comuniste" ale Kamalei Harris şi a avansat ideea, fără nicio dovadă, că ea a pus la cale un "puci" împotriva lui Joe Biden.

Citit 562 ori Ultima modificare Marți, 20 August 2024 16:54

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Rade ca o .. … în târg
    Marți, 20 August 2024 15:48
    108.245.201.***
    După un dezastru vine o catastrofă
    1
    3

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.