Renumărare de voturi în unele secții din Georgia

Renumărare de voturi în unele secții din Georgia
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Comisia Electorală din Georgia a anunţat că marţi începe renumărarea voturilor în 14 la sută din secţiile de votare, după ce opoziţia pro-europeană a acuzat partidul de guvernământ Visul Georgian de fraudă şi că "a furat" alegerile legislative, transmite AFP. Autorităţile georgiene "vor efectua o renumărare a voturilor în cinci secţii de votare din fiecare circumscripţie", conform unui comunicat de presă al comisiei.

UE şi SUA au cerut autorităţilor de la Tbilisi să iniţieze investigaţii în legătură cu acuzaţiile privind existenţa unor nereguli. Voce discordantă în cadrul UE, premierul ungar Viktor Orban se află în Georgia, unde a sosit luni seară pentru a-şi arăta sprijinul pentru guvern în faţa acestor acuzaţii.

La apelul opoziţiei şi al preşedintei ţării, Salome Zurabişvili, zeci de mii de georgieni au manifestat paşnic luni seară pentru a denunţa rezultatul alegerilor legislative câştigate de partidul aflat la putere din 2012. Partidul de guvernământ Visul Georgian este acuzat de adversarii săi că direcţionează ţara spre Moscova, nu spre UE. Preşedinta Salome Zurabişvili a denunţat metode de fraudă "sofisticate", asemănătoare, în opinia ei, cu ceea ce se practică în Rusia.

Citit 345 ori Ultima modificare Marți, 29 Octombrie 2024 14:21

1 comentariu

  • postat de Ion
    Marți, 29 Octombrie 2024 20:10
    5.13.159.***
    Daca le ies mai putine decat la prima numaratoare, ce mai fac? O cheama pe Clotilde sa ii ajute?
    9
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.