Cum au votat europarlamentarii români

Cum au votat europarlamentarii români
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Majoritatea eurodeputaţilor români prezenţi miercuri la Strasbourg au votat în favoarea noii Comisii Europene, care a fost aprobată de plenul Parlamentului European, indică procesul-verbal publicat după vot pe website-ul legislativului european.

Astfel, în favoarea noii Comisii Europene au votat eurodeputaţii Rareş Bogdan, Daniel Buda, Gheorghe Falcă, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Adina Vălean (toţi membri ai grupului Partidului Popular European), Dan Barna (membru al grupului Renew Europe), Dragoş Benea, Vasile Dîncu, Gabriela Firea, Maria Grapini, Roxana Mînzatu, Ştefan Muşoiu, Victor Negrescu, Dan Nica (toţi membrid ai grupului S&D) şi Nicolae Ştefănuţă (membru al grupului Verzilor).

Dintre eurodeputaţii români, Adrian Axinia, Gheorghe Piperea, Şerban-Dimitrie Sturdza, Claudiu Târziu, Georgiana Teodorescu (toţi membri ai grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, ECR) şi Luis-Vicenţiu Lazarus (neafiliat) au votat împotriva noului executiv al UE.

Eurodeputaţii Lorant Vincze şi Iuliu Winkler (ambii din grupul PPE) s-au abţinut de la vot.

Citit 400 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Noiembrie 2024 16:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.