Un student cu paralizie cerebrală din Rusia a fost condamnat de un tribunal din Volgograd la 12 ani de închisoare, într-un dosar de trădare de patrie, pentru că a transferat 3.000 de ruble (32 de euro) către un cont din Ucraina.
Informația este publică pe site-ul instanței și a fost confirmată de publicația independentă „Mediazona”.
„Fiul meu spune că a transferat de două ori câte 1.500 de ruble. Da, în total doar trei mii de ruble (32 euro)”, spune tatăl băiatului. Potrivit acestuia, studentul „a cooperat activ” cu anchetatorii și și-a recunoscut vina.