Autoritățile din Cecenia au anunțat că vor chema la „discuții informative” femeile care apar în public fără vălul islamic, susținând că scopul este promovarea modestiei și respectarea tradițiilor locale, relatează Agerpres.
În realitate, criticii spun că măsurile reprezintă o încercare subtilă de control asupra vieții femeilor și fetelor. Acestea trebuie să poarte hijab și îmbrăcăminte lungă și largă, iar hainele considerate „nepotrivite” sunt interzise, potrivit site-ului independent rus Meduza.
Regimul lui Ramzan Kadîrov promovează de ani buni o moralitate publică conservatoare, bazată pe interpretări stricte ale islamului. Activista Saida Sirazhudinova a declarat că aceste măsuri echivalează cu presiune și intimidare.
Sirazhudinova avertizează că politica autorităților cecene urmărește „un control total” și consolidarea „unei ordini patriarhale”, dar poate genera rezistență. În Cecenia, poliția și personalul de pază verifică ținutele la intrarea în instituții și centre comerciale, iar încălcările pot duce la sancțiuni sau evacuări. În unele școli, elevelor li s-ar fi refuzat accesul la cursuri pentru că nu respectă codul vestimentar impus.

