Al doilea „zbor al morții” între SUA și Iran

Al doilea „zbor al morții” între SUA și Iran
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Statele Unite au trimis recent înapoi în Iran un al doilea grup de cetățeni iranieni, într-un zbor charter cu peste 50 de persoane, decizie care a generat critici dure din partea unor organizații religioase și umanitare.

Deportații, printre care s-ar fi aflat convertiți la creștinism și membri ai comunității LGBTQ+, se tem pentru siguranța lor la întoarcerea în Iran, scrie BBC, preluat de Mediafax.

Potrivit BBC, avionul charter a decolat duminică din Mesa, Arizona, având escale în Cairo și Kuweit înainte de a ajunge la Teheran.

Ministerul de Externe iranian a confirmat repatrierea, în timp ce autoritățile americane de imigrație au refuzat să confirme sau să infirme operațiunea, invocând motive de securitate.

Acesta este al doilea zbor de acest tip în mai puțin de două luni, primul având loc la sfârșitul lunii septembrie - un eveniment rar de cooperare între Washington și Teheran, în ciuda tensiunilor diplomatice tot mai accentuate.

Părintele Joseph Bach, membru al organizației franciscane Borderland Companions of Hope, a denunțat ferm deportările, numindu-le „cel mai necreștin gest posibil” și „un zbor al morții”. El afirmă că printre deportați se aflau iranieni convertiți la creștinism și persoane LGBTQ+, categorii vulnerabile care se confruntă în Iran cu riscuri majore, inclusiv persecuție legală și socială.

În timp ce organizațiile umanitare critică măsura, autoritățile iraniene prezintă repatrierea ca rezultat al „politicilor anti-imigrație și discriminatorii ale SUA”. Agenția Mizan News, afiliată sistemului judiciar iranian, citează un oficial consular care susține că deportații „și-au exprimat disponibilitatea de a se întoarce”.

Citit 109 ori Ultima modificare Marți, 09 Decembrie 2025 16:31

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro