Ploi puternice în Emiratele Arabe Unite

Ploi puternice în Emiratele Arabe Unite
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zeci de zboruri înregistrau întârzieri sau au fost anulate, vineri, în Emiratele Arabe Unite, unde ploi puternice au provocat inundații în mai multe orașe mari, în urma unei rare furtuni în această țară deșertică, relatează AFP și News.ro. Compania aeriană Emirates a anulat 13 zboruri de la Dubai, iar perturbări au fost semnalate în emiratul vecin Sharjah, în urma unei furtuni care i-a trezit în timpul nopții pe locuitori cu fulgere și tunete asurzitoare.

Vineri, una dintre străzile principale din Sharjah era complet inundată și era traversată de către persoane desculțe, cu pantalonii suflecați. Un pic mai departe o bicicletă se afla în apă până aproape peste roți. Aceste scene au trezit amintiri din aprilie 2024, când precipitații-record au cauzat inundații majore și au antrenat anularea a peste 2.000 de zboruri pe aeroportul din Dubai, unul dintre cele mai frecventate din lume.

Potrivit site-ului Dubai Airports, zeci de zboruri apăreau ca având întârzieri, iar unele erau anulate, o situație confirmată de către un purtător de cuvânt al aeroportului, care a evocat ”condiții meteorologice defavorabile”. Odată cu apropierea furtunii, joi, poliția din Dubai le-a cerut locuitorilor să rămână acasă și să plece numai în cazuri de ”necesitate absolută”. Vineri, vehicule de pompare a apei au fost desfășurate în întregul oraș pentru a debloca drumurile.

Nouă persoane au murit anul trecut în timpul unor ploi diluviene, iar orașul Dubai a fost paralizat timp de mai multe zile.

Citit 147 ori Ultima modificare Vineri, 19 Decembrie 2025 19:24

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro