Opt ani de închisoare pentru un traficant de reptile

Opt ani de închisoare pentru un traficant de reptile
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un australian de 61 de ani, care a încercat să scoată din țară șopârle și alte reptile ascunse în pungi de popcorn și cutii de biscuiți, a fost condamnat la opt ani de închisoare, o sentință-record pentru un traficant de animale sălbatice.

Anchetatorii au recuperat 101 reptile australiene din pachete confiscate care aveau ca destinație Hong Kong, Coreea de Sud, Sri Lanka și România.

Astfel de animale, printre care șopârle cu spate solzos, șopârle occidentale cu limbă albastră, dragoni cu barbă și șopârle pitice cu coadă spinoasă au fost expediate în 15 pachete între 2018 și 2023. Ele erau închise în recipiente, care, la rândul lor, erau ascunse în pungi de popcorn, cutii de biscuiți și o geantă de mână, apoi plasate în cartoane.

Conform Departamentului pentru Mediu din New South Wales, „comerțul ilegal cu animale sălbatice nu este o infracțiune fără victime”, deoarece afectează conservarea și privează statul și Australia de „biodiversitatea lor unică”.

Citit 491 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Februarie 2026 11:38

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.