Fumatul în spaţiile publice, interzis de vineri în Bulgaria

Fumatul în spaţiile publice, interzis de vineri în Bulgaria
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Legea care interzice fumatul în spaţiile publice a intrat în vigoare vineri, la miezul nopţii, în Bulgaria, generând temeri că aceasta ar putea afecta turismul, relatează site-ul Novinite com.

În urma unor dezbateri aprinse, Parlamentul de la Sofia a adoptat în aprilie în primă lectură o lege care interzice fumatul în spaţiile publice închise. Ulterior, la recomandarea Ministerului Sănătăţii, interdicţia a fost extinsă la locurile de muncă, restaurante, baruri, mijloace de transport în comun, cinematografe, teatre, hoteluri, în apropierea clădirilor admnistraţiei publice, curţi sau în apropierea unităţilor de învăţământ sau centrelor de îngrijire, la locurile de joacă, locuri publice de agrement, în timp ce aeroporturile vor fi prevăzute cu spaţii închise special destinate fumatului.

Potrivit ultimelor date, aproximativ 39 la sută dintre bulgari sunt fumători, iar 30 la sută dintre femeile fumătoare nu renunţă la acest obicei nici după ce rămân însărcinate. Peste 50 la sută dintre bulgari se declară în favoarea interzicerii fumatului în spaţiile publice închise.

Inspectorii bulgari în domeniul sănătăţii au efectuat primele controale la restaurante la miezul nopţii, aplicând primele sancţiuni, dar recunosc că nu dispun de autoritatea necesară pentru a-i pedepsi pe cei care încalcă legea, fie proprietari de localuri publce, fie clienţi ai acestora.

Citit 1893 ori Ultima modificare Vineri, 01 Iunie 2012 11:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.