Un bărbat din județul Galați, soț și tată, a ajuns în arestul poliției, la finele săptămânii trecute, după ce și-a incendiat locuința și i-a amenințat cu moartea pe membrii familiei. S-a întâmplat la Frumușița, în cursul serii de sâmbătă, polițiștii Secției 1 Rurală fiind alertați prin 112 de fiul agresorului, care le-a spus că tatăl său e în stare de ebrietate, face scandal și a dat foc unei camere a locuinței. La fața locului, polițiștii au constatat că ...
A fost ”spectacol” duminică seară, în plin centrul Galațiului, după ce mai multe persoane, membre a două familii care locuiesc în zonă, s-au luat la bătaie, sub ochii numeroșilor trecători aflați la plimbare în jurul  orei 19,00. Conflictul, care ar fi fost pornit de două fete, a degenerat, la fața locului ajungând ajutoare de ambele părți. Pentru a preveni ca bătaia să devină una serioasă și să nu se producă distrugeri sau victime colaterale, la fața locului au ...

Zeci de hoți prinși și amenzi pentru sute de scandalagii

Marți, 02 Septembrie 2025 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Aproape o mie de misiuni în care au prins peste 30 de infractori și au amendat aproape 200 de oameni pentru diverse acte de tulburare a ordinii și liniștii publice reprezintă rezultatele prezenței jandamilor gălățeni pe străzile județului în această vară. Independent sau alături de poliție ori alte structuri de intervenție, militarii s-au împărțit între misiunile care au presupus patrulare, intervenție la cazuri semnalate la 112 și misiuni de asigurare a ordinii publice l ...
Bătaia generală care a declanșat alertă de gradul zero la Tecuci, la finele săptămânii trecute, s-a soldat cu trimiterea după gratii a cinci participanți. Un al șaselea este cercetat sub control judiciar, iar un altul, minor, va fi anchetat în libertate.Acuzațiile care li se aduc și care au convins Tribunalul Galați să emită mandate de arestare sunt foarte grave, de tentativă de omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice. Astfel, patru dintre cei cinci scandala ...

Bătaie între două găşti, la benzinărie

Vineri, 22 August 2025 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Scandal mare în municipiul din nordu judeţului Galaţi, joi seara, când abia se lăsase întunericul. Două găşti de indivizi, despre care s-a dovedit că nu erau de-ai locului, s-au luat la bătaie în perimetrul unei benzinării.  Pe 21 august 2025, la ora 21,51, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată, prin apel la 112, de către un angajat al unei stații de carburanți din municipiul Tecuci, că mai mulți bărbați se băteau în zona pompelor de alimentare.   La fața loculu ...

Scandalagiii din Micro 17, reţinuţi pentru 24 de ore

Luni, 18 August 2025 12:05 | Publicat în EVENIMENT
Trei dintre tinerii care au provocat, duminică dimineaţă, scandalul din Micro 17, îşi vor petrece pe puţin 24 de ore după gratii.  Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, chiar pe 17 august 2025, decizia a fost luată în baza probatoriului administrat în cauza penală în care polițiștii Biroului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, efectuează cercetări ...
În ultima zi a bâlciului din municipiul Tecuci, jandarmii aflați la Iarmarocul Moldovenesc au observat un bărbat care provoca scandal în zona destinată jocurilor de tip airsoft, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi, Cătălin Bădin. La apariția forțelor de ordine, acesta a încercat să fugă, însă a fost imediat prins și imobilizat. În urma controlului corporal preventiv, asupra lui a fost găsit un pistol de tip airsoft, obiect interzis în perimetrul ...
Reglarea conturilor în public nu este cea mai fericită opțiune, mai ales când ”spălarea rufelor” se face într-o zonă atent monitorizată de forțe de ordine. Doi participanți la Iarmarocul de la Tecuci au simțit pe pielea lor acest lucru, după ce au dat nas în nas la târg și și-au amintit de neînțelegeri mai vechi. Au dat frâu liber violențelor de tot felul, ploaia de injurii și vorbe triviale nescăpându-le nici jandarmilor aflați în zonă și care au intervenit pentr ...
Cei patru frați care au comis un atac violent în noaptea de miercuri spre joi la un bar din comuna Smârdan au fost arestați preventiv după ce au fost prezentați Judecătoriei Galați. Instanța a admis solicitarea Parchetului, care a venit la capătul unor ore de foc, în care poliția din municipiul Galați și din mai multe localități învecinate a fost pusă în alertă. Cei patru autori ai atacului care l-a vizat pe un tânăr localnic au fugit după ce și-au doborât vitctima cu m ...

Ilie Bolojan, şi vicepremier interimar

Vineri, 15 August 2025 07:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ilie Bolojan preia interimar funcţia de vicepremier, vacantă după demisia lui Dragoş Anastasiu pe 27 iulie, conform Mediafax. Anastasiu a renunţat la post în urma scandalului privind mita dată timp de opt ani unui funcţionar ANAF şi a contradicţiilor cu DNA privind statutul său în dosar. „Îmi este clar că nu mai pot să ajut... este momentul să fac un pas în lateral şi să demisionez”, a declarat el, subliniind că este onest şi integru. Premierul Bolojan a confirmat demis ...
Pagina 1 din 12