ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi

Anchetă în cadrul Bisericii Catolice din Spania, cu privire la sute de abuzuri sexuale

Scris de Luni, 20 Decembrie 2021
În urma unei investigații publicate de ziarul El Pais, Biserica Catolică din Spania va deschide o anchetă cu privire la presupuse abuzuri sexuale asupra a sute de copii de către membri ai clerului, abuzuri ce s-au desfăşurat de-a lungul a 80 de ani, scrie Reuters. Ancheta va analiza acuzaţiile de…

Gabriel Boric, cel mai tânăr președinte al statului Chile

Scris de Luni, 20 Decembrie 2021
Străzile capitalei Santiago, ca şi în numeroase oraşe din Chile au explodat de bucurie la anunţul victoriei candidatului de stânga, Gabriel Boric, asupra adversarului său de extremă dreapta, José Antonio Kast, duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, notează AFP. Coaliţia de stânga din care face parte Partidul Comunist a…

Piața „George Enescu”, la Paris

Scris de Duminică, 19 Decembrie 2021
O piaţă din Paris va purta numele compozitorului român George Enescu, a anunţat primarul adjunct al oraşului. "Consiliul Primăriei din Paris a votat propunerea pe care am făcut-o împreună cu primarul arondismentului 9, în semn de omagiu faţă de virtuosul compozitor român George Enescu. O piaţă îi va purta astfel…

Germanii au ieşit în stradă, nemulţumiţi de noile restricţii

Scris de Duminică, 19 Decembrie 2021
Mii de oameni au manifestat împotriva restricţiilor pandemice în câteva oraşe germane, inclusiv Hamburg, Karlsruhe, Frankfurt, Freiburg şi Düsseldorf, relatează Mediafax. Antivacciniştii au devenit din ce în ce mai nemulţumiţi de reglementările impuse de guvern. Aceștia se opun, de asemenea, unei posibile introduceri a vaccinării obligatorii, de anul viitor. „Spuneţi…

Alegeri în Hong Kong, la care candidează doar cei care au jurat loialitate Chinei

Scris de Duminică, 19 Decembrie 2021
Locuitorii din Hong Kong au început duminică să îşi desemneze reprezentanţii în Consiliul Legislativ al oraşului, din care doar o minoritate este aleasă prin vot universal, iar cei mai mulți sunt numiți direct de un organism controlat de China, conform noilor reguli impuse de Beijing, relatează digi24.ro. La alegeri au…

Țările de Jos, în lockdown până în ianuarie

Scris de Duminică, 19 Decembrie 2021
Guvernul olandez a anunțat că țara va intra într-un lockdown strict până la jumătatea lui ianuarie, ca urmare a răspândirii variantei Omicron, relatează BBC. Conform premierului Mark Rutte, restricțiile, care erau "inevitabile", includ închiderea completă a tuturor magazinelor neesențiale, a școlilor, barurilor, restaurantelor, dar și altor astfel de spații publice.…

Criza din Ucraina, pe agenda diplomatică. Uniunea Europeană, SUA și Marea Britanie pregătesc „contraofensiva” împotriva Rusiei

Scris de Sâmbătă, 18 Decembrie 2021
Uniunea Europeană (UE) discută cu SUA şi Marea Britanie o posibilă nouă serie de sancţiuni economice împotriva Rusiei, dar la reuniunea de luni a şefilor de diplomaţii din UE nu era planificată luarea unor decizii definitive, a indicat Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate al UE, Josep…

Summitul UE, fără acord privind răspunsul la criza gazelor naturale

Scris de Vineri, 17 Decembrie 2021
Liderii statelor Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la modul în care trebuie răspuns la o criză a gazelor naturale fără precedent care a dus preţurile la electricitate la un nivel record, după ce Polonia şi Cehia au cerut măsuri mai puternice pentru a…

Telefonul lui Alec Baldwin, percheziționat

Scris de Vineri, 17 Decembrie 2021
Poliţia care investighează cazul morţii directoarei de imagine Halyna Hutchins pe platourile de filmare ale westernului "Rust" a obţinut un mandat de percheziţie pentru telefonul actorului Alec Baldwin, informează BBC, citată de Agerpres. Halyna Hutchins a murit, iar regizorul peliculei, Joel Souza, a fost rănit, atunci când Baldwin repeta o…

Peste 30 de entități chineze, pe lista neagră a SUA

Scris de Vineri, 17 Decembrie 2021
Administrația Biden a anunțat că a impus restricții comerciale pentru peste 30 de institute de cercetare și entități chineze, din cauza încălcării drepturilor omului și a presupusei dezvoltări de tehnologii, cum ar fi dispozitive de control al creierului, care subminează securitatea națională a SUA, relatează Mediafax. Conform CNBC, Departamentul Comerțului…

Aproape 500 de jurnalişti din întreaga lume sunt la închisoare

Scris de Vineri, 17 Decembrie 2021
Cu 488 de jurnalişti închişi în lume, "Reporters sans frontières (RSF) nu a înregistrat vreodată un număr atât de ridicat de jurnalişti deţinuţi", deplânge ONG-ul situația actuală, în bilanţul său anual, dezvăluind totodată că numărul ziariştilor ucişi în 2021, respectiv, 46, a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 20…

NATO nu ia în calcul să renunțe la aderarea Ucrainei

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
NATO a respins joi solicitarea Moscovei ca Alianţa să renunţe la aderarea Ucrainei şi a insistat asupra importanţei parteneriatului său cu Kievul, relatează AFP. "Nu vom face niciun compromis asupra dreptului Ucrainei de a-şi alege propria cale, nu vom face niciun compromis asupra dreptului NATO de a-şi proteja şi apăra…

Grevă generală în Italia

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
Sectorul transporturilor din Italia era puternic afectat, joi, de greva generală declanşată de Confederaţia Generală Italiană a Muncii (CGIL) şi de Uniunea Italiană a Muncii (UIL), în semn de protest faţă de politicile Guvernului Mario Draghi, informează site-ul TGcom.it. Greva generală afectează transporturile publice - urban, feroviar, aerian, maritim, precum…

Marș al femeilor afgane, autorizat de talibani

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
Câteva zeci de femei afgane au mărșăluit joi la Kabul, cerându-și dreptul la educație, muncă și reprezentare politică, în timpul unei demonstrații autorizate de talibani, relatează AFP. "Mâncare, cariere, libertate!" au scandat unele manifestante, în timp ce altele au fluturat pancarte cerând aderarea femeilor în funcții politice. Deși demonstrațiile sunt…

Britanicii sunt rugați să-şi reducă interacțiunile sociale

Scris de Joi, 16 Decembrie 2021
Medicul-şef al Angliei, profesorul Chris Whitty, le-a cerut joi britanicilor să-şi stabilească ''priorităţile'', pentru a diminua cât mai mult interacţiunile sociale, astfel încât să încetinească răspândirea variantei coronavirusului foarte contagioase Omicron, care ar putea să provoace ''destul de rapid un vârf'' al cazurilor de COVID-19, conform AFP şi DPA. Regatul…

Sprijin european pentru Republica Moldova, în fața intimidărilor Moscovei

Scris de Miercuri, 15 Decembrie 2021
Presiunea Rusiei în privinţa livrărilor de gaz către Republica Moldova reprezintă o "încercare făţişă" a Moscovei de a intimida guvernul reformist de la Chişinău, a declarat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Reuters. Într-un discurs în Parlamentul European, Von der Leyen a spus că Uniunea Europeană vrea…

Varianta Omicron a coronavirusului va deveni dominantă în Europa în luna ianuarie

Scris de Miercuri, 15 Decembrie 2021
Noua variantă Omicron ar putea deveni dominantă printre infectările cu coronavirusul SARS-CoV-2 în Europa până la mijlocul lunii ianuarie, a avertizat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în Parlamentul European, pledând pentru creşterea ratei de vaccinare, în condiţiile în care există suficiente doze pentru toţi cetăţenii UE, transmit…

Republica Moldova își menține dorința de a adera la Uniunea Europeană, în ciuda presiunilor Rusiei

Scris de Miercuri, 15 Decembrie 2021
Republica Moldova aspiră să adere la Uniunea Europeană "într-o zi" şi a comunicat Rusiei că aceasta este alegerea sa, a declarat marţi preşedinta Maia Sandu. Comentariile ei dintr-un interviu pentru Reuters au fost cele mai clare afirmaţii publice privind cursul pro-occidental al Republicii Moldova, notează agenţia de ştiri britanică. După…

Rusia va plăti „un preț mare”, dacă va invada Ucraina

Scris de Miercuri, 15 Decembrie 2021
Rusia va plăti "un preţ mare" în cazul în care va încălca frontierele Ucrainei, a atenţionat miercuri noul cancelar federal al Germaniei, Olaf Scholz, informează AFP. "Zilele acestea, ne uităm cu mare îngrijorare la situaţia de securitate de la frontiera ruso-ucraineană", a declarat în Bundestag cancelarul german. "Vom discuta intens…

Franța cere Ungariei și Poloniei să respecte statul de drept

Scris de Marți, 14 Decembrie 2021
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut luni Ungariei şi Poloniei să respecte statul de drept, de care a condiţionat deblocarea de fonduri europene, situaţie pe care ţări membre cu conflicte deschise cu Bruxellesul o consideră discriminatorie, transmite EFE. "Statul de drept este o temă sensibilă", a declarat Macron presei, după…

Turcia și Armenia doresc normalizarea relațiilor bilaterale

Scris de Marți, 14 Decembrie 2021
Turcia şi Armenia au anunţat că doresc să-şi normalizeze relaţiile, după trei decenii în care au fost îngheţate, informează marţi dpa. Astfel, Ankara şi Erevan plănuiesc să numească trimişi speciali pentru a coordona următorii paşi spre normalizare, a anunţat luni seară, în parlament, şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, potrivit agenţiei…

Kiril Petkov, absolvent de Harvard, este noul premier al Bulgariei

Scris de Marți, 14 Decembrie 2021
Parlamentul de la Sofia l-a ales ca prim-ministru pe omul de afaceri Kiril Petkov, în vârstă de 41 de ani, liderul partidului Continuăm Schimbarea (PP), absolvent al universităţii americane Harvard, transmite Reuters. Deputaţii au votat cu o majoritate de 134 de voturi în parlamentul cu 240 de membri, după ce…

Jens Stoltenberg, candidat pentru şefia băncii centrale a Norvegiei

Scris de Marți, 14 Decembrie 2021
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se numără printre persoanele care şi-au depus candidatura pentru funcţia de viitor guvernator al băncii centrale din Norvegia, au anunţat autoritățile de la Oslo, potrivit Reuters. Poziţia de guvernator al băncii centrale se va elibera la 1 martie, însă Stoltenberg a precizat că şi-ar…

Primul deces cu varianta Omicron

Scris de Luni, 13 Decembrie 2021
Cel puțin un pacient a murit în Marea Britanie după ce a contractat varianta Omicron a coronavirusului, a anunțat luni, 13 decembrie 2021, premierul Boris Johnson, citat de Reuters. "De aceea, cred că ideea aceasta că (Omicron) este cumva o versiune mai blândă a virusului este ceva ce trebuie să…
Pagina 79 din 183