Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Prințul moștenitor Naruhito, în vârstă de 59 de ani, a preluat oficial Tronul Crizantemi miercuri, 1 mai 2019, la o zi după ce tatăl său, Akihito, a abdicat. Totodată, fratele său mai mic a primit titlul de prinţ moştenitor.

Naruhito a devenit la miezul nopții al 126-lea împărat al Japoniei, dar miercuri dimineața (ora locală) a avut loc ceremonia simbolică prin care a primit Comorile Imperiale - o oglindă, o sabie și o piatră prețioasă. În credința japoneză, ele mențin legătura cu spiritele trecutului și se spune că ar fi fost încredințate direct de divinitate. În acest fel, a fost formalizată accederea pe tron a lui Naruhito și a început o nouă eră imperială, denumită Reiwa, care înseamnă "ordine și armonie".

Împăratul Japoniei nu are puteri politice, dar este un simbol național. Naruhito devine al 126-lea împărat al Japoniei, într-o linie de descendență ce se întinde pe 14 secole. "Jur că voi acţiona respectând Constituţia şi că îmi voi îndeplini toate responsabilităţile în calitate de simbol al statului şi al unităţii poporului japonez. Gândurile mele se vor îndrepta către popor, alături de care voi sta mereu. Mă rog sincer pentru fericirea poporului şi pentru dezvoltarea naţiunii, precum şi pentru pacea în lume", a spus noul împărat.

Citit 338 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Mai 2019 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.