Ministru britanic, demis în scandalul Huawei

Ministru britanic, demis în scandalul Huawei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Premierul britanic Theresa May l-a demis pe ministrul Apărării Gavin Williamson din cauza implicării acestuia în scurgeri de informaţii privind decizia guvernului britanic de a permite o participare a firmei Huawei, cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii, la reţeaua 5G, a anunţat miercuri Downing Street, relatează AFP. Şefa guvernului a fost ''informată despre conduita'' ministrului în urma unei anchete privind aceste scurgeri de informaţii.

Gavin Williamson, 42 de ani, a fost numit în noiembrie 2017 la portofoliul Apărării, înlocuindu-l pe Michael Fallon, el însuşi implicat într-un scandal de hărţuire sexuală.

Williamson va fi înlocuit de Ministrul Dezvoltării Internaţionale, Penny Mordaunt, a anunţat, de asemenea, Downing Street.

Scandalul legat de scurgeri de informaţii în presă privind decizia de a autoriza o participare a firmei chineze Huawei la reţeaua 5G din Regatul Unit afectează de peste o săptămână guvernul britanic.

Citit 1592 ori Ultima modificare Joi, 02 Mai 2019 17:16

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.