Efecte catastrofale după un Brexit fără acord

Efecte catastrofale după un Brexit fără acord
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Cu doar 75 de zile rămase până la data de 31 octombrie, data la care este programată ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană cu sau fără un acord, The Sunday Times publică un raport al guvernului britanic care dezvăluie efectele dezastruoase ale unui Brexit dur, informează CNN.

Regatul Unit se va confrunta cu un deficit major de alimente, combustibil şi medicamente dacă părăseşte blocul european fără un acord, conform predicţiilor compilate de o agenţie a guvernului britanic sub numele de „Operation Yellowhammer”. În document se mai arată că reinstituirea unei graniţe între Irlanda şi Irlanda de Nord, unul dintre principalele puncte de conflict ale negocierilor, va duce la perturbări serioase ale traficului naval în porturile britanice, fapt ce ar putea să dureze până la trei luni. Livrările de medicamente şi produse farmaceutice din Europa vor fi, de asemenea, afectate serios – vor fi predispuse la întârzieri, iar disponibilitatea alimentelor proaspete va fi şi ea redusă, fapt ce va duce la creşterea preţurilor.

Publicul şi companiile rămân nepregătite pentru un Brexit fără acord, iar lipsa de predictibilitate provocată de negocierile fără un rezultat palpabil dintre UE şi Regat pe de-o parte şi apoi dintre guvernul britanic şi Parlament pe de alta, au îngreunat crearea planurilor de contingenţă. „Nu încercăm să inducem panică, acesta chiar este cea mai realistă evaluarea a situaţiei cu care ne vom confrunta dacă părăsim blocul european fără un acord”, a declarat o sursă guvernamentală pentru The Sunday Times.

În timp ce opoziţia laburistă încă mai visează la dărâmarea guvernului Johnson, un guvern care rezistă cu o majoritate de doar un parlamentar, executivul de la Londra a abrogat un act legislativ adoptat în 1972 care dădea forţă legii europene în Regat. Abrogarea actului va intra în vigoare pe 31 octombrie. „Acesta e un semnal clar pentru oamenii din această ţară că nu mai există cale de întoarcere – vom părăsi Uniunea Europeană, după cum am promis, pe 31 octombrie, oricare ar fi circumstanţele”, a declarat secretarul de stat pentru Brexit, Steve Barclay.

Pe de altă parte, Jeremy Corbyn, liderul formaţiunii de centru-stânga aflate în opoziţie, a afirmat luni că Partidul Laburist va depune o moţiune de cenzură contra Guvernului Boris Johnson şi va încerca să convoace alegeri parlamentare şi un nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană.

Citit 1429 ori Ultima modificare Luni, 19 August 2019 16:58

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.