Arestări după seismul din Albania

Arestări după seismul din Albania

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
1 comentariu

Nouă persoane, suspectate de omor şi abuz de putere, au fost arestate în Albania în legătură cu prăbușirea mai multor clădiri în urma unui seism care s-a soldat cu decesul a 51 de oameni, informează BBC News online. Două dintre persoanele arestate dețineau hoteluri care s-au prăbușit în orașul Durres, una din zonele cele mai grav afectate. Ambele hoteluri fuseseră construite în mod ilegal. Procurorii albanezi au emis mandate de arestare pentru 17 persoane, inclusiv constructori, ingineri și oficiali suspectați de încălcarea normelor de siguranță. Opt dintre suspecți sunt în continuare căutați de autorități și Poliția a transmis că unii dintre aceștia au fugit din țară după seism.
Cutremurul, produs în dimineața zilei de 26 noiembrie, care a avut o magnitudine de 6,4 grade, s-a soldat cu 51 de morți, 900 de răniţi. Mii de persoane au rămas fără locuințe, iar peste 14.000 de clădiri au fost avariate. Epicentrul seismului a fost la 34 de kilometri nord-vest de capitala Albaniei, Tirana. Majoritatea deceselor s-au produs la Durres și Thumane, aproape de epicentru. „S-a stabilit în anchetele preliminare că abuzul în domeniul reglementărilor, normelor şi standardelor au fost, de asemenea, la originea prăbuşirii imobilelor care au făcut 23 de morţi la Durres”, a declarat într-o conferinţă de presă Lorenc Shehu, şeful poliţiei din acest oraş port situat în vestul ţării.
Ţară cu 2,8 milioane de locuitori, Albania este cunoscută pentru urbanismul sălbatic, mai ales în zonele turistice de pe litoral, unde numeroase case au fost ridicate fără autorizaţie de construcţie şi ignorând regulile de securitate. Odată construite, imobilele sunt frecvent legalizate prin proceduri frauduloase, în care sunt implicaţi responsabili politici şi funcţionari locali.
Comisia Europeană va organiza la jumătatea lui ianuarie, la Tirana, o conferinţă pentru a ajuta la reconstrucţia zonelor lovite de cutremur.

Citit 1430 ori Ultima modificare Duminică, 15 Decembrie 2019 16:53

1 comentariu

  • postat de Andrei Duminică, 15 Decembrie 2019 19:58 86.124.203.*** Link la comentariu
    0
    2

    Nu stiu de ce dar tare m-a dus gandul la explozia ,,benzinariei"din Micro 17.E o intamplare ca nu au murit oameni.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.