Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Comisia Europeană a decis să trimită România în fața Curții de Justiție, solicitând sancțiuni financiare, ca urmare a faptului că nu a comunicat măsurile de transpunere în legislația națională a Directivei privind mărcile (Directiva (UE) 2015/2436). România este singurul stat membru care nu a comunicat încă măsurile de transpunere a directivei, precizează Comisia Europeană.

Directiva privind mărcile constituie un pas important în modernizarea și armonizarea în continuare a legislației UE privind mărcile. Aceasta aduce o serie de modificări semnificative, inclusiv o definiție revizuită a mărcii, adaptată la era digitală; noi motive care împiedică înregistrarea mărcilor; noi norme privind mărfurile contrafăcute în tranzit, precum și noi dispoziții de armonizare a procedurilor privind mărcile în toate statele membre ale UE. Statele membre au fost obligate să transpună directiva în legislația națională până la 14 ianuarie 2019. României i s-a transmis un aviz motivat, iar aceasta a avut la dispoziție un termen pentru a răspunde. Totuși, în pofida faptului că i s-a acordat o prelungire a termenului de răspuns la avizul motivat, România nu a comunicat măsurile de transpunere. Prin urmare, Comisia a decis să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu privire la acest caz.

Directiva privind mărcile a actualizat și a simplificat cadrul juridic al Uniunii şi a introdus dispoziții procedurale pentru armonizarea procedurilor privind mărcile în toate statele membre ale UE, luând ca reper sistemul mărcilor UE.

Citit 421 ori Ultima modificare Joi, 02 Iulie 2020 21:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.