Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
Motto:
”se surpă dorul...marginile lumii –
menghine reci – s-apropie de mine:
iar vine toamna, iarăşi mor salcâmii,
dar panta rhei tot panta rhei rămâne"
(Iolanda Cremene)
(!) doi ochi după geamul cu gânduri/ există, există, există
şi plâng şi se uită la mine:/ mireasă frumoasă şi tristă (!)
(!) frumoasă şi fără scăpare/ în lumea cu blânzi şi cu blânde –
la noapte, îi duc nişte lună/ şi-oleacă de greieri să-i cânte (!)
(!) nu ştiu dacă are vreo milă,/ dar cred că e foarte plăpândă –
mă fac de citit până-n capăt/ şi stau după geamuri, la pândă (!)
(!) citește-mă, doamnă mireasă,/ şi vino afară – e vreme
să dai dezlegare candorii/ prin cele mai lungi crizanteme (!)