Șeful diplomației israeliene, Israel Katz, a îndemnat NATO să expulzeze Turcia din alianța militară, după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ameninţat că ţara sa ar putea intra în Israel, aşa cum a făcut-o în trecut în Libia şi în Nagorno-Karabah, relatează Reuters.
"Date fiind ameninţările preşedintelui turc Erdogan de a invada Israelul şi retorica sa periculoasă, ministrul de Externe Israel Katz a instruit diplomaţii să ia legătura urgent cu toţi membrii NATO, solicitând condamnarea Turciei şi cerând expulzarea acesteia din alianţa regională", a declarat Ministerul de Externe, conform News.ro.