Parlamentul de la Chişinău a aprobat, în noaptea de joi spre vineri, introducerea stării de urgenţă în sectorul energetic pe teritoriul Republicii Moldova, începând cu 16 decembrie, pe durata a 60 de zile, informează News.ro.
Guvernul a solicitat instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic în contextul incertitudinii privind continuarea livrărilor de gaze din Federaţia Rusă spre regiunea separatistă transnistreană, începând cu 1 ianuarie 2025, atunci când expiră contractul de tranzit al gazelor prin Ucraina, iar Kievul a anunţat că nu doreşte prelungirea lui. Declararea stării de urgenţă permite guvernului de la Chişinău să reacţioneze rapid şi să limiteze exporturile de energie.
Vineri noapte, după miezul nopţii, 56 de deputaţi moldoveni au votat pentru introducerea stării de urgenţă, 17 au fost împotrivă, iar 3 s-au abţinut. A fost un vot care pune capăt „şantajului cu gazul” din partea Moscovei, a comentat premierul Dorin Recean. Deşi există rute alternative pentru a asigura livrările de gaz rusesc în Transnistria, Gazprom a condiţionat acest lucru de plata unei pretinse datorii mai vechi pe care Chişinăul ar avea-o către compania rusă, monopol de stat.
Ulterior, opoziţia formată din partidele socialist şi comunist a suspus la vot o moţiune de cenzură, care a eşuat, votul intervenind în jurul orei 3,00 dimineaţa.
În prezent, aproximativ 5,7 milioane de metri cubi gaz rusesc tranzitează zilnic Ucraina fiind livrat în regiunea transnistreană. Din această cantitate sunt asigurate necesităţile de consum pentru locuitorii de pe malul stâng al Nistrului şi este produsă energie electrică la centrala de la Cuciurgan, de unde se alimentează şi restul Republicii Moldova, scrie sursa citată.
Neasigurarea furnizării gazului către Transnistria, a afirmat guvernul de la Chişinău într-un comunicat, „va duce la o criză umanitară şi va crea, de asemenea, riscuri pentru stabilitatea sectorului electric al Moldovei”.
Moldova primeşte aproximativ 2 miliarde de metri cubi de gaz pe an din Rusia. Din 2022, Transnistria şi guvernul central au convenit ca tot gazul rusesc primit de Moldova să ajungă în Transnistria.
În prezent, capacitatea de import a energiei electrice în Republica Moldova este limitată la 315 MW prin interconexiunea cu România, care este insuficientă pentru a acoperi cererea în orele de vârf. Vulnerabilitatea este accentuată de faptul că linia electrică de interconectare Isaccea-Vulcăneşti traversează teritoriul Ucrainei, ceea ce o face susceptibilă la întreruperi în cazul unor noi atacuri asupra infrastructurii energetice din ţara vecină, a explicat guvernul de la Chişinău.