Grupul de extremă dreapta Reichsbürger, interzis în Germania

Grupul de extremă dreapta Reichsbürger, interzis în Germania
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sute de ofițeri de poliție au desfășurat percheziții în Germania, marți dimineață, după ce Ministerul de Interne a interzis un grup militant de extremă-dreapta care făcea parte din mișcarea Reichsbürger (Cetățeni ai Reichului), scrie Mediafax.

Raidurile au avut loc la proprietăți asociate cu grupul Koenigreich Deutschland (Regatul Germaniei) și în locuințele membrilor săi din conducere, a transmis Ministerul de Interne.

Ministrul de Interne, Alexander Dobrindt, a declarat că cei 6.000 de membri ai grupului au creat un „contra-stat” care „neagă existenţa Republicii Federale Germania şi resping sistemul juridic german. „Ei își susțin presupusa revendicare a puterii cu narațiuni antisemite și conspiraționiste”, a spus Dobrindt.

Ordinul de a interzice grupul a fost dat chiar înainte de percheziții, a declarat ministerul, potrivit Reuters. Parchetul federal a anunțat arestarea a patru persoane, inclusiv trei membri fondatori ai acestei grupări.

Serviciul german de informații interne BfV a pus mișcarea Reichsbürger sub observație în 2016, la scurt timp după ce unul dintre membrii acesteia a împușcat mortal un polițist în timpul unei percheziții la domiciliul său.

Adepții mișcării consideră că democrația germană de astăzi este o fațadă ilegitimă și că sunt cetățeni ai unei monarhii care, susțin ei, a dăinuit după înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, în ciuda abolirii sale oficiale.

Citit 263 ori Ultima modificare Marți, 13 Mai 2025 16:47

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro