Qantas, amendă-record pentru concedierile din timpul pandemiei

Qantas, amendă-record pentru concedierile din timpul pandemiei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Qantas Airways, compania aeriană națională a Australiei și cel mai mare transportator aerian din țară, a fost amendată cu 90 milioane de dolari australieni (58,64 milioane de dolari americani) pentru concedierea ilegală a 1.800 de angajați de la sol și înlocuirea lor cu subcontractori în timpul pandemiei de COVID-19, transmit agenția Reuters și HotNews.

La aplicarea sancțiunii apropiate de maximul prevăzut pentru încălcarea legislației muncii din Australia, Curtea Federală a Australiei a declarat că amenda este menită să asigure că nu „ar putea fi percepută ca un simplu cost al desfășurării unei afaceri”. Amenda reprezintă totodată cea mai mare sancțiune financiară impusă vreodată unei companii australiene în baza „Fair Work Act”, legislația care stabilește regulile pentru angajatorii și angajații din Australia, scriu sursele citate.

Judecătorul Michael Lee a precizat că 50 milioane de dolari australieni din amendă vor fi plătite către Sindicatul Lucrătorilor din Transporturi, care a intentat procesul în numele celor 1.820 de angajați concediați de Qantas în timpul pandemiei. Decizia marchează „sfârșitul unei bătălii de cinci ani, în stilul

David contra Goliat”, și reprezintă „un moment de dreptate pentru lucrătorii loiali care și-au iubit slujbele la compania aeriană”, a spus sindicatul care îi reprezintă pe angajații concediați.

Compania aeriană a declarat, luni, într-un comunicat citat de BBC, că a fost de acord să plătească amenda stabilită acum de instanță și că hotărârea o responsabilizează pentru acțiuni care au provocat „daune reale” angajaților săi.

Citit 165 ori Ultima modificare Luni, 18 August 2025 17:13

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro