Navele de război, dar și avioanele Marinei Regale au început să intercepteze, dar și să însoțească navele rusești care fac curse maritime pe Canalul Mânecii, potrivit ministerului Apărării din Regatul Unit. Operațiunea, care va dura două zile, este realizată de aliații NATO, scrie Mediafax.
Navele de patrulare HMS Mersey și HMS Severn, din Portsmouth, au fost trimise împreună cu un elicopter Wildcat din cadrul Escadrilei Aeriene Navale 815, pentru a însoți corveta rusă Boikiy și petrolierul MT General Skobelev. Cele două ambarcațiuni rusești navigau spre Marea Nordului, după ce s-au întors din Marea Mediterană, potrivit UK Defence Journal.
Joi, într-o operațiune separată, nava de patrulare HMS Dagger a Marinei Regale britanice, parte a Escadrei Gibraltar, a monitorizat petrolierul Grinch, care a fost ulterior abordat de marina Franței. Nava Grinch este una dintre sutele care fac parte din „flota fantomă” a Rusiei, utilizată pentru transportul petrolului sancționat.

