Germania consideră insuficiente eforturile franceze în vederea creşterii cheltuielilor cu apărarea şi consolidării suveranităţii europene, a declarat luni ministrul german de Externe Johann Wadephul, relatează AFP și News.ro.
Preşedintele francez Emmanuel Macron „evocă pe bună dreptate, tot timpul, aspiraţia noastră la suveranitate europeană. Oricine vorbeşte trebuie să acţioneze în consecinţă în propria ţară”, a declarat şeful diplomaţiei germane. „Eforturile desfăşurate până în prezent în Republica Franceză sunt insuficiente pentru a atinge” suveranitatea europeană, a apreciat el.
Johann Wadephul estimează că „există loc de mai bine” la vecinii Germaniei în ceea ce priveşte obiectivul statelor membre NATO de a atinge cel puţin 5% din PIB în alocări destinate securităţii până în 2035. El a cerut Franţei „să facă economii” în domeniul social, pentru a „dispune de marja de manevră necesară atingerii obiectivului central al capacităţii de apărare a Europei”.

