Un congresman cere desființarea VIZELOR pentru români

Un congresman cere desființarea VIZELOR pentru români
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

România este unul dintre puţinii aliaţi democraţi care nu se află încă în Programul "Visa Waiver" şi cred că acest lucru ar trebui să se schimbe, a declarat congresmanul american Dan Lipinski, citat într-un comunicat postat recent pe site-ul Camerei Reprezentanţilor din SUA, notează Agerpres.

"Includerea României în Programul "Visa Waiver" ar spori cooperarea în domeniul securităţii, ar amplifica relaţiile comerciale şi economice şi turismul reciproc", adaugă Dan Lipinski, care remarcă faptul că, "de la Revoluţia română din 1989, care a pus capăt guvernării autoritare comuniste, România a devenit un aliat ferm al Statelor Unite". "În pofida acestui sprijin ferm pentru apărarea SUA şi a Europei, România este unul dintre puţinii aliaţi democraţi care nu se află încă în Programul "Visa Waiver"", a atenţionat congresmanul american. Democratul Lipinski, congresman de Illinois, mai apreciază că, după aderarea la NATO, în 2004, "România este un adevărat partener de securitate, unul dintre cei mai mari contributori la lupta din Afganistan, care a salutat staţionarea forţelor SUA la Marea Neagră şi care găzduieşte noua brigadă multinaţională a NATO. România şi-a dovedit angajamentul faţă de Statele Unite şi NATO. Ar trebui să demonstrăm angajamentul nostru faţă de relaţia bilaterală prin includerea României în Programul "Visa Waiver"", conchide congresmanul american.

"Visa Waiver Program" (VWP) le permite cetăţenilor din anumite ţări să călătorească în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri, pe o perioadă de maximum 90 de zile, fără a fi nevoiţi să obţină o viză. Programul a fost înfiinţat în 1986, cu obiectivul de a elimina barierele inutile, de a stimula industria turismului şi de a permite Departamentului de Stat american să-şi canalizeze resursele consulare în alte domenii. Nu toţi cetăţenii din ţările VWP sunt eligibili pentru a utiliza acest program. Turiştii VWP au obligaţia de a face cerere pentru autorizaţie prin intermediul sistemului electronic de autorizare pentru turism (ESTA), urmând să fie verificaţi la intrarea în Statele Unite şi înscrişi în cadrul Departamentului de Securitate al programului US-VISIT.

Ţările care fac parte din Programul "Visa Waiver" sunt: Andorra, Australia, Austria, Belgia, Brunei, Cehia, Coreea de Sud, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Islanda, Italia, Japonia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Monaco, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, San Marino, Singapore, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.

Citit 2580 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017 09:07

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.