„Balul speranței” APCA, lecție de empatie pentru copiii cu autism
Marți, 07 Aprilie 2026 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Peste 300 de persoane de toate vârstele au transformat holurile Universității „Dunărea de Jos” din Galați într-un spațiu al acceptării, marcând pe 2 aprilie Ziua Internațională a Conștientizării Autismului. Evenimentul, intitulat sugestiv „Balul speranței”, a fost organizat de Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism (APCA) Galați și a reunit sub același mesaj - „Împreună” - de la prichindei de grădiniță și studenți, până la cadre didactic ...
lstoria orașului, conservată în fotografii ale elevilor de la „Cuza”
Sâmbătă, 04 Aprilie 2026 16:30 | Publicat în EVENIMENT
În „Săptămâna verde”, la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați, chiar şi cei care, de obicei, trec grăbiţi pe lângă avizier s-au oprit să privească atent rodul muncii colegilor lor.
Intenţia a fost de a recupera povestea clădirilor de patrimoniu ale orașului prin reprezentări artistice și prin documentare, rezultatul fiind zecile de fotografii şi desene din cele două expoziții propuse de prof. Iulia Frențescu și elevii claselor IX-XI, „Case de poves ...
Ștefan Andronache, un cercetător rafinat şi emblematic, la 85 de ani
Marți, 10 Februarie 2026 12:00 | Publicat în CULTURA
Născut pe 10 februarie 1941 în localitatea Cudalbi, Ștefan Andronache este, pe lângă faptul că va fi mereu distinsul Profesor, Cercetătorul istoric, Scriitorul și Bibliotecarul recunoscut în special pentru activitatea sa culturală dedicată municipiului Tecuci, o comoară de OM, de la care generații întregi vor avea de învățat câte ceva.
În afara Tecuciului, și alte localități îl pot considera deosebit de important pentru istoria lor culturală și nu numai: a urmat școli ...
Pe o alee din Micro 17, o pisică fără stăpân s-a oprit o clipă, lăsându-l să o mângâie pe un bărbat înalt şi subţire, care-i vorbea aproape în şoaptă, dezmierdând-o nu doar cu mâna, ci şi cu glasul şi cuvintele pe care noi toţi le folosim când ne adresăm fie unui copil foarte mic, fie unui animal blând şi drăguţ. Interesant este că pisica aceasta nu-i neapărat blândă, fiind mai degrabă obişnuită să fugă de oameni, deşi, este clar, cineva o hrăneşte. Dar, ...
„Artistul Dunării 2025”, concurs internațional pentru copii şi adolescenţi
Sâmbătă, 27 Septembrie 2025 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Copiii și adolescenții din Galați au ocazia să devină „artiști ai Dunării”, prin înscrierea la concursul internațional „Danube Art Master/ Artistul Dunării 2025”.
Competiția, dedicată tinerilor din toate țările aflate în bazinul fluviului, este deschisă până pe 10 octombrie 2025 și își propune să stimuleze creativitatea participanților prin lucrări originale care pun în valoare frumusețea și importanța Dunării.
În secţiunea naţională, concursul este str ...
Datele biometrice vor fi colectate la frontieră
Luni, 15 Septembrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România va operaționaliza, începând cu 12 octombrie, Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), un instrument modern de control la frontiera externă a Spațiului Schengen, informează Agerpres.
Sistemul va permite colectarea datelor biometrice - fotografie facială și patru amprente - la prima intrare, urmând ca verificările ulterioare să se facă electronic, reducând timpii de așteptare.
EES se aplică cetățenilor statelor terțe care călătoresc pentru șederi scurte și membrilor de f ...
Poza zilei. Cu bunul simţ în bătaia vântului
Duminică, 14 Septembrie 2025 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Uneori, avem de toate, şi echipe de curăţenie, şi spaţii verzi îngrijite, şi copaci plantaţi, dotaţi inclusiv cu protecţie anti-rupere, şi coşuri de gunoi la îndemâna. Dar degeaba, dacă la capitolul bun simţ tot nu excelăm, după câte se vede din imaginea zilei, surprinsă de un cititor, în zona Spitalului Judeţean. "Au şi coşuri, dar gunoaiele, tot pe jos le aruncă unii...", sună mesajul omului, iar noi nu putem decât să fim de acord. Nu este singura mostră de lipsă ...
Turist italian, ucis de urs pe Transfăgărăşan
Joi, 03 Iulie 2025 13:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un motociclist de 48 de ani din Italia a murit pe Transfăgărăşan, după ce a fost atacat de o ursoaică. Bărbatul a fost tras în prăpastie mai bine de 60 de metri.
Evenimentul a avut loc joi dimineaţă, în zona localităţii Arefu, pe DN 7C, la 500 de metri de coronamentul barajului Vidraru, spre Bâlea Lac.
„În această dimineață (joi - n.r.), jandarmii argeșeni au fost sesizați prin mai multe apeluri la 112, de către cetățeni aflați în tranzit pe DN 7C (Transfăgărăș ...
Un preot ortodox rus a fost condamnat la 14 zile de detenţie, pentru că în 2014 s-a fotografiat cu drapelul Ucrainei, transmite luni Reuters, preluată de Digi24. Nikolai Savcenko a postat pe social media că poliţia a venit pentru a-l aresta în biserica unde slujea.
Un tribunal l-a pus sub acuzare pentru afişarea de simboluri extremiste, potrivit lui Savcenko şi unor documente judiciare citate de media ruseşti. Motivul pentru cazul administrativ, după cum s-a menționat, a fost o foto ...
Diana Păunescu, în căutare de soluții pentru crezul său artistic
Duminică, 16 Martie 2025 12:00 | Publicat în CULTURA
Printre numele nou apărute în ultimii ani în cadrul saloanelor filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR), cel al pictoriței și graficienei Diana Păunescu a reținut atenția iubitorilor de frumos grație lucrărilor expuse, calitățile lor plastice fiind apreciate și de juriile expozițiilor cu caracter național și internațional la care a participat, fie prin nominalizări, fie prin acordarea unor importante premii.
Artista s-a născut pe 31 octombrie 1999, ...
Pagina 1 din 2

