Ceremonie de învestitură – Joe Biden a devenit al 46-lea preşedinte al Statelor Unite
Miercuri, 20 Ianuarie 2021 19:54 | Publicat în EVENIMENT
Joe Biden a depus miercuri jurământul în calitate de preşedinte al SUA, în faţa judecătorului Curţii Supreme, John Roberts, pe treptele Capitoliului, relatează agenţiile internaţionale de presă. Democratul a devenit astfel al 46-lea preşedinte al SUA.
Ceremonia este una fără precedent, fiind marcată de pandemie şi de asaltul asupra Capitoliului de pe 6 ianuarie, de către susţinători ai lui Donald Trump, care nu a dorit să fie prezent la eveniment.
Preşedintele american Jo ...
Primele documente semnate de noul preşedinte al SUA
Miercuri, 20 Ianuarie 2021 16:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele ales al SUA Joe Biden s-a pregătit să semneze încă de miercuri, imediat după învestirea sa, o întreagă serie de ordine executive şi memorandumuri, prin care a anulat unele politici adoptate de preşedintele Donald Trump şi a luat primele sale măsuri pentru combaterea pandemiei de COVID-19 şi a schimbărilor climatice, relatează Reuters şi AFP.Biden a ordonat între altele purtarea obligatorie a măştii în spaţiile federale şi crearea unei noi echipe de coordonare ...
Garda Naţională a SUA, pregătită de confruntări armate
Miercuri, 13 Ianuarie 2021 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Unii dintre cei 10.000 de militari ai Gărzii Naţionale americane, care se îndreaptă spre Washington (Districtul Columbia) pentru a ajuta la asigurarea securităţii înainte de învestirea preşedintelui ales Joe Biden vor fi înarmaţi, au declarat pentru Reuters doi oficiali americani, sub rezerva anonimatului, ceea ce reprezintă o schimbare radicală înaintea ceremoniei de învestire, potrivit AFP.
Decizia secretarului american al Forţelor terestre, Ryan McCarthy, intervine în timp c ...
Administraţia Trump reintroduce Cuba pe ”lista neagră”
Marți, 12 Ianuarie 2021 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Administraţia preşedintelui Donald Trump a anunţat luni, cu nouă zile înainte de sfârşitul mandatului, că a reintrodus Cuba pe lista neagră a SUA cu "statele care susţin terorismul", de pe care fostul preşedinte democrat Barack Obama a retras-o în 2015, informează AFP."Cu această măsură, vom trage din nou la răspundere guvernul Cubei şi vom transmite un mesaj clar: regimul Castro trebuie să pună capăt sprijinului său pentru terorismul internaţional şi subversiunii justiţ ...
America, în stare de şoc! Manifestanţii pro-Trump au luat cu asalt clădirea Congresului
Joi, 07 Ianuarie 2021 10:31 | Publicat în EVENIMENT
Statele Unite sunt în stare de şoc după ce manifestanţi pro-Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului, acolo unde Congresul era întrunit într-o sesiune menită să certifice victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie. Manifestanţii au reuşit să pătrundă în clădirea Congresului, după confruntări acerbe cu forţele de ordine. Fără precedent în istoria SUA, confruntările au fost catalogate de reprezentanţi ai scenei politice drept o „insurec ...
Scandalul alegerilor prezidenţiale din SUA nu s-a terminat. Un grup de senatori republicani refuză să certifice alegerea lui Joe Biden
Duminică, 03 Ianuarie 2021 20:25 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Unsprezece senatori republicani au anunţat că se vor opune certificării de către Congresul SUA a rezultatului alegerilor prezidenţiale, săptămâna viitoare, o ultimă tentativă care ar putea întârzia confirmarea victoriei lui Joe Biden, dar nu o va împiedica, comentează AFP.
Până în prezent, doar un singur senator, Josh Hawley, îşi exprimase intenţia de a contesta victoria democratului miercuri, un demers neobişnuit care riscă să expună liniile de fractură în cadrul Part ...
Dispute între Germania şi SUA privind Nord Stream 2
Luni, 28 Decembrie 2020 17:55 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Berlinul nu intenţionează să dea înapoi în disputa cu Statele Unite asupra gazoductului Nord Stream 2, a declarat pentru DPA ministrul german de externe Heiko Maas. "Nu este cazul să vorbim despre suveranitatea europeană dacă prin aceasta se înţelege ca noi să facem totul în viitor aşa cum vrea Washingtonul", a declarat Maas, în comentarii citate luni de agenţia germană de presă, înainte ca Joe Biden să preia preşedinţia SUA de la Donald Trump, pe 20 ianuarie.Berlinul se aş ...
Proiectul SUA de relansare economică, semnat de Donald Trump
Luni, 28 Decembrie 2020 18:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a semnat în cele din urmă, duminică seara, după mai multe zile de amânare, proiectul de lege privind noul plan de relansare economică, în valoare de 900 miliarde de dolari, adoptat săptămâna trecută de Congresul american, informează AFP.
Totodată, Trump a semnat şi legea bugetului guvernului federal, în valoare de 1,4 trilioane de dolari, prin care se evită închiderea serviciilor publice - shutdown - începând de marţi."Ratif ...
Nave de război americane, în apropierea ţărmurilor iraniene
Marți, 22 Decembrie 2020 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Submarinul nuclear USS Georgia a tranzitat strâmtoarea Ormuz, însoțit de două nave de război, a declarat Marina Statelor Unite, într-un neobișnuit anunț public despre mișcările unui submarin nuclear, relatează CNN citat de Mediafax. "Submarinul cu rachete ghidate din clasa Ohio USS Georgia (SSGN 729), împreună cu crucișătoarele cu rachete ghidate USS Port Royal (CG 73) și USS Philippine Sea (CG 58), au tranzitat strâmtoarea Ormuz intrând în Golful Arabic", a anunţat ...
Profesor şi elevă, finalişti la un concurs internaţional cu mii de participanţi
Miercuri, 23 Decembrie 2020 00:03 | Publicat în EDUCAŢIE
Profesorul Cornel Corcăcel şi eleva sa Claudia Riza au fost selectaţi printre finaliştii unuia dintre cele mai importante concursuri din lume în domeniul artelor plastice, organizat în Statele Unite ale Americii. Este vorba de International ARC Salon Competition.
International ARC Salon Competition se află la a 15-a ediţie şi este, conform spuselor organizatorilor, "cel mai mare concurs de artă figurativă din lume, care se bucură de parteneriate cu prestigioase reviste, muzee şi ...