Un accident soldat cu rănirea a trei persoane și avarierea a două autoturisme a avut loc pe DE 581, la Munteni. Un tânăr de numai 19 ani, din Gohor, care se îndrepta către Tecuci, ar fi făcut o manevră riscantă de depășire. A pătruns pe contrasens, deși din față venea o altă mașină și nu a mai avut timp să se redreseze. Cele două vehicule s-au ciocnit, din impact rezultând rănirea conducătorului auto, a unui pasager din mașina sa, un tânăr cu vârsta de 19 ani, aflat pe scaunul din dreapta, precum și a celuilalt șofer, un consătean de 38 de ani. Polițiștii au stabilit că tânărul de la volan nu consumase alcool, în schimb celălalt șofer băuse puțin, aparatul etilotest arătând o concentrație de 0,08 la mie. Toți răniții au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale, polițiștii întocmind dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul rutier.
Doi șoferi și un pasager, răniți pe contrasens Scris de Mariana Constandache
Etichetat cu
Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Instruire în comun a militarilor români și americani, în Poligonul Smârdan Unde acționează astăzi Poliția Locală În lupta cu rețelele, contează războiul Unde sunt amplasate astăzi radarele poliției Restanța la rovinietă, amenințarea care sperie milioane de șoferi
Mai multe din această categorie:

