Cristian Dima (PRO România): Promisiunile PNL legate de infrastructură, un fel de„Laudă-mă, gură, că ţi-oi da friptură”!

Cristian Dima (PRO România): Promisiunile PNL legate de infrastructură, un fel de„Laudă-mă, gură, că ţi-oi da friptură”!
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

În timp ce veneam spre Galați, după ce am ieșit de pe Autostrada Soarelui am nimerit fix în blocajul de trafic de la podul peste Ialomița din Slobozia. Stând în mașină minute bune (am impresia că am așteptat cam 30 de minute pe la 6 – 7 seara), mi-am adus aminte de o declarație a lui Ludovic Orban, care ne spunea că vor construi 3.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres. Inevitabil m-am gândit la următorul lucru: ei nu sunt capabili să reabiliteze un pod fără să blocheze legătura dintre Autostrada Soarelui și județele din sudul Moldovei, dar promit mii de kilometri de autostrăzi și drumuri expres.

La lucrările la podul peste râul Ialomița, cel pe care trebuie să îl traversăm noi, gălățeni, brăileni, vasluieni, ialomițeni, dar și restul românilor care vin dinspre Autostrada Soarelui spre județele din sudul Moldovei, guvernanții au dat peste cap întreaga circulație. Pentru o rută intens circulată, cei din Guvernul PNL nu au gândit deloc strategic devierea traficului. Ca să trecem acest pod trebuie să așteptăm chiar și cu orele, doar pentru că cine se ocupă de acest pod nu a făcut lucrurile cu cap. Un aspect pe care nu îl spune nimeni este că toate costurile de transport pentru ocolirea podului de către tiruri le suportă tot consumatorul final.

Dar am impresia că Orban și reprezentanții PNL din Guvern sunt rupți de realitate sau își bat joc de noi, cetățenii. Cum poate să vină să spună că vor construi mii de kilometri de drumuri în viitor, dar ei nu sunt capabili să gestioneze cum trebuie reabilitarea unui pod peste râul Ialomița!

Credeam că vremea promisiunilor exagerate din partea guvernanților a trecut. Speram că vom trece peste propaganda de doi bani legată de mii de kilometri care se vor construi. Ei bine, se pare că Ludovic Orban și PNL cred că e bine să perpetueze această practică populistă.

Aș face o comparație între ritmul în care se lucrează la podul peste Dunăre de la Brăila, semnat în guvernarea precedentă, și modul în care lucrează actualul guvern la reabilitarea unor poduri. E diferența de la cer la pământ. Ca să nu mai spun că ne vom trezi că, din cauza incompetenței acestui guvern, lucrările la pot să avanseze, dar să ne trezim că la finalizarea lor vom avea cel mai mare muzeu în aer liber din cauza incompetenței lui Orban, Bode și ceilalți reprezentanți ai Guvernului. Orban și Bode trebuiau doar să se ocupe de drumurile de legătură. Doar că lucrurile bat pasul pe loc din cauză că celor din PNL nu le pasă de absolut nimic, doar de alegeri și campanie. Tot ce ține de infrastructură, toate proiectele lansate de Orban și compania în campania electorală au fost doar de ochii lumii și doar atât.

Cei din Guvernul PNL se așteaptă ca noi să îi credem că vor fi în stare să construiască 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres. Chiar așa? Nu suntem niște naivi! Serios acum!

Ludovic, nu știu ce ai consumat când ai avansat cifrele astea, dar nici măcar propaganda penelistă nu poate să creadă asemenea baliverne.

(P)

Citit 1928 ori Ultima modificare Joi, 29 Octombrie 2020 21:06