Un „uragan al foametei” în toată lumea din cauza războiului din Ucraina. Prețul alimentelor, deja la nivel record
Foto: Foto de Paz Arando pe Unsplash

Un „uragan al foametei” în toată lumea din cauza războiului din Ucraina. Prețul alimentelor, deja la nivel record
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat luni împotriva repercusiunilor războiului din Ucraina, care riscă să ducă la un „uragan al foametei” în multe ţări, potrivit AFP, citată de Agerpres. „Ucraina este în flăcări” şi „pe punctul de a fi decimată în faţa ochilor lumii”.

„Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita un uragan al foametei şi prăbuşirea sistemului alimentar mondial”, a declarat el în faţa presei la New York. Din cauza blocajului producţiei agricole din Ucraina şi a exporturilor din Rusia, războiul ar urma, în repercusiunile sale, să lovească „cel mai tare pe cei mai săraci şi să semene seminţele instabilităţii politice şi ale tulburărilor în întreaga lume”, a subliniat Antonio Guterres. „Acest război depăşeşte cu mult Ucraina”, a mai spus el, precizând că „preţurile cerealelor le-au depăşit deja pe cele de la începutul Primăverii Arabe şi de la revoltele foametei din 2007-2008”.

„Indicele global al preţurilor la produsele alimentare FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, cu sediul la Roma) este la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată”, a mai explicat acesta.

În total, „45 de ţări africane şi ţări mai puţin dezvoltate importă cel puţin o treime din grâul lor din Ucraina sau Rusia - 18 dintre aceste ţări importă cel puţin 50%. Acestea includ ţări precum Burkina Faso, Egipt, Republica Democrată Congo, Liban, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen”, a spus şeful ONU, cerând din nou oprirea cât mai rapidă a ostilităţilor.

Citit 2576 ori Ultima modificare Joi, 17 Martie 2022 10:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.