Te muți din Galaţi la Braşov, dacă vrei să iei permisul de conducere

Te muți din Galaţi la Braşov, dacă vrei să iei permisul de conducere
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

O nouă inginerie, "patentată" de câțiva brașoveni, la care au achiesat persoane din Galați, a fost pusă la punct pentru derularea unei afaceri cu permise de conducere. Destinatarii afacerii erau cei ce nu doreau să își bată capul cu învățatul sau nu reușeau să treacă examenul la sală. În schimbul unor sume de bani, aveau garantată promovarea "sălii", cu o singură condiție: să se mute sub Tâmpa.

Mecanismul pus la punct de gruparea pe care polițiștii Anticorupție susțin acum că au reușit să o anihileze ar fi funcționat fără probleme nu mai puțin de șapte ani, din 2013 până în 2020, potrivit probelor adunate de anchetatori, care au stabilit că în filieră erau angrenate persoane și școli de șoferi nu doar din Brașov, ci și din Galați și Constanța. Interesant este că în mecanismul respectiv nu apare nicio persoană cu calitate specială, potrivit anchetatorilor, care susțin că toți cei care au lucrat timp de șapte ani la "mutarea" candidaților la Brașov, stabilirea domiciliului acolo fiind principala condiție, precum și la eliberarea permiselor în urma unui examen teoretic discutabil, nu erau funcționari în vreunul din serviciile de resort. Doar școli de șoferi, clienți intermediari, unii interesați să obțină sume mari de bani, în condițiile în care pentru un singur permis se plăteau între 2.500 și 5.000 de euro, iar alții, să obțină carnetul fără bătaie de cap.

"În perioada 2013-2020, persoane fără calitate specială, cu sprijinul mai multor școli de șoferi, dar și cu sprijinul unei persoane fără calitate specială, contra unor sume de bani, își stabileau reședința pe o perioadă de un an în județul Brașov, cu scopul de a parcurge cursurile unor școli de șoferi,  iar ulterior acestui fapt să poată participa la proba scrisă pentru a obține permisul de conducere în mod fraudulos. Mai exact, în ziua derulării probei teoretice la examenul propriu-zis, era prezent un candidat fals, înscris legal, care pe timpul examenului teoretic, le comunica candidaților răspunsurile corecte", au arătat reprezentanții Direcției Generale Anticorupție, cei care au făcut zilele trecute șase percheziții la Brașov și Galați. 14 persoane au fost duse la audieri în cadrul dosarului deschis pentru constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, cumpărare de influență și trafic de influență. În urma probatoriului, șase suspecți au fost reținuți.

Citit 7521 ori Ultima modificare Vineri, 17 Iunie 2022 15:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.