Competiția de soluții urbanistice organizată de Primăria Galați pentru amenajarea piațetei din jurul Monumentului Eroilor Revoluției și construcția unei parcări subterane s-a transformat într-un concurs de „soluție”, pentru că a fost depusă o singură ofertă.
Potrivit primarului Ionuț Pucheanu, este vorba despre o casă de arhitectură din orașul nostru. Și se dovedește a fi singura interesată de contractul cu o valoare estimată de 1.190.000 lei fără TVA pus la bătaie de Primărie.
„Nu avem decât un ofertant. În momentul de față, Comisia Tehnică analizează oferta depusă, pentru a vedea dacă întrunește toate condițiile impuse în caietul de sarcini. Dacă se va califica, acest concept va fi transmis către juriu”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu la Pro Lider FM.
După cum v-am informat, juriul este format din arhitecți, consilieri locali, jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului universitar, de afaceri și neguvernamental. Proiectul ar trebui să conțină soluții în vederea utilizării piațetei ca spațiu multifuncțional, de relaxare, dar și pentru diverse evenimente. Municipalitatea își imaginează fântâni, sculpturi kinetice, sonorizare, proiecție lumini ambientale și arhitecturale, într-o amenajare contemporană.