Membru de onoare al Academiei Române și posesor a numeroase titluri, Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a stins din viață în locuința sa din București. Decesul a fost confirmat de doi din apropiații săi, precum şi de Universitatea Ecologică din București. Academicianul împlinise 100 de ani în luna iulie.
Personalitate controversată din cauza legăturilor pe care le-a avut cu fosta Securitate, Bălăceanu-Stolnici era văzut deopotrivă ca ultimul aristocrat autentic. Descendent al unei vechi familii boierești, a urmat cursurile Facultății de Medicină din Capitală, devenind medic neurolog și doctor în științe medicale. După 1989, a sprijinit dezvoltarea învățământului privat în România, numărându-se printre fondatorii Universităţii Ecologice din București, unde a predat cursuri de antropologie și neurologie.
Constantin Balaceanu-Stolnici a colaborat cu Securitatea ca sef de sectie al Institutul de Geriatrie și Gerontologie, condus de Ana Aslan. Renumit la acea vreme în întreagă lume, sanatoriul institutului avea cu precădere pacienți străini. Notele sale informative erau semnate „Laurentiu“. Informațiile vizau bolile de care sufereau și discuțiile cu pacienții.
Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a născut pe 6 iulie 1923, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, în 1947. În 1968, a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale. A desfăşurat o importantă activitate didactică la Institutul de Medicină din Bucureşti (1947-1952). A lucrat la clinicile neurologice ale spitalelor "Colentina", "Dr. I. Cantacuzino", "Gh. Marinescu" (1949-1974). Din 1974 până în 1993, a lucrat la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie, unde a ocupat funcţiile de şef de secţie, şef de clinică, medic consultant, şef al grupului sanitar - antiepidemic, director. A fost şef al Serviciului Metodologic de Neurologie şi Neurochirurgie şi consilier pentru problemele respective în cadrul Ministerului Sănătăţii. A fost profesor la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, profesor şi prorector al Universităţii Ecologice, profesor asociat la Universitatea din Newcastle-upon-Tyne (Anglia), Universitatea Pontificală din Porto Alegre (Brazilia), Universidad Internacional Menéndez Pelayo din Santander (Spania), Academia Medicală Cataloneză din Barcelona (Spania), Colegiul de Medicină din Paris (Franţa).
Activitatea sa ştiinţifică s-a desfăşurat în domeniile neurologiei şi neurofiziologiei, neurooftalmologiei, neuroontologiei, gerontologiei, istoriei medicinii, dar şi în domeniile istoriei naţionale, genealogiei şi heraldicii, precum şi în cel al ciberneticii şi teoriei generale a sistemelor. Lucrările sale au fost apreciate drept fundamentale pentru dezvoltarea neurociberneticii şi psihociberneticii, precum şi pentru analiza cibernetică a limbajului. Rezultatele cercetărilor sale se concretizează în numeroase monografii, mai multe capitole incluse în tratate şi monografii, peste 300 de studii publicate în ţară şi în străinătate. Acestora li se adaugă multe lucrări cu caracter cultural larg.
A fost membru de onoare al Academiei Române din 10 noiembrie 1992.
