„Speranța moare ultima, dar la un moment dat moare și ea”, ne-a spus liderul de sindicat din cadrul Direcției Județene de Statistică Galați, Cristina Iordache, marți, la finalul unui nou protest de o oră, al șaptelea.
Așa cum „Viața liberă” a mai scris, principala revendicare a salariaților din toate direcțiile județene de statistică o reprezintă transpunerea de urgență în legislație a memorandumului asumat de Guvernul României în vara anului trecut, cu tema „Soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Național de Statistică și al direcțiilor regionale și județene de statistică”. Practic, cei care protestează acum în toată țara cer egalizarea salariilor din teritoriu cu cele de la centru, pe principiul „muncă egală, salarii egale”.
Pe durata celor șapte zile de proteste scurse până acum, salariații din Statistică au fost plimbați de la un reprezentant al guvernului la altul, fără ca vreunul să spună ceva concret. „Suntem duși cu zăhărelul, nu spune nimeni absolut nimic. Nici nu au refuzat discuțiile cu noi, nici nu au răspuns concret. Suntem hotărâți să continuăm protestele, fiind posibilă și o grevă de avertisment”, ne-a mai spus liderul sindical gălățean.