Plajele de la mare, inventar cu licitație

Plajele de la mare, inventar cu licitație
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) a realizat o inventariere a sectoarelor de plajă şi are în vedere organizarea, "în cel mai scurt timp", a unei noi proceduri de licitaţie publică cu scoaterea la licitaţie a subsectoarelor neatribuite în cele trei etape organizate în 2023 şi care fac obiectul Ordonanţei nr. 8/martie 2023.

"Este vorba despre 48 de subsectoare din staţiunile Mamaia, Constanţa, Venus, Saturn, Mangalia şi Vama Veche. Dintre acestea, mai mult de jumătate, respectiv 38 de subsectoare, sunt din staţiunea Mamaia", a declarat ANAR.

Zilele trecute, organizaţiile patronale au tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia plajelor de pe litoral, existând îngrijorări că licitaţiile pentru atribuirea loturilor pentru care au expirat contractele de închiriere vor fi organizate prea târziu, operatorii neputând obţine avizele şi autorizaţiile necesare pentru pregătirea plajelor înainte de 1 Mai. Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a făcut apel către autorități pentru a soluţiona situaţia plajelor, în vederea pregătirii sezonului estival 2024.

Citit 839 ori Ultima modificare Duminică, 04 Februarie 2024 16:22

3 comentarii

  • postat de Ivascu
    Duminică, 04 Februarie 2024 19:49
    128.127.117.***
    Pentru romani, cea mai buna plaja este la Antalia.
    1
    4
  • postat de bulgar-grec
    Duminică, 04 Februarie 2024 19:45
    89.137.137.***
    Plaja trebui sa fie libera si a turistilor si nu inchiriata pentru a acoperi toate plajele cu sezlonguri ! Cine vrea sezlong se duce si inchiriaza si il pune unde vrea Asa e corect ! Nu sa fie oamenii obligati sa ia sezlong. Nu ma mai duc la mare pana nu se schimba asta.
    0
    7
  • postat de Farez
    Duminică, 04 Februarie 2024 17:03
    86.120.239.***
    Principalul vinovat pentru felul cum arată plajele de pe litoral e Admin. Apele Române. Toți participanții la licitație doresc profituri maxime, singurul pierzător e turistul, constrâns să se îngrămădească pe un șezlong plătit scump,pe o plajă fără un wc, fără un duș.
    0
    9

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.