Dezastru în miez de noapte! Două case s-au făcut scrum de la o țigară

Dezastru în miez de noapte! Două case s-au făcut scrum de la o țigară
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Un incendiu violent a lăsat fără acoperiș două familii ale căror case au luat foc în toiul nopții de vineri spre sâmbătă. Timp de cinci ore, pompierii s-au luptat cu focul care a fost la un pas să distrugă și un al treilea imobil. 

Pompierii au fost alertați puțin după ora 1,00 cu privire la faptul că un incendiu violent cuprinsese două case de pe strada Cuza Vodă din Tecuci și că flăcările amenințau să se extindă și la o a treia gospodărie. Mai multe echipaje de intervenție au ajuns la fața locului, nu mai puțin de cinci ore fiind necesare pentru a stinge focul și a salva casa aflată în vecinătatea imobilelor incendiate. 

”Pompierii s-au luptat cu flăcările până spre dimineața la ora 6,00, când a fost lichidat complet incendiul. A fost salvată a treia casă din care au ars doar 100 mp de acoperiș. Din păcate, la gospodăria de la care a pornit incendiul, au ars 120 mp de acoperis și au fost distruse bunuri din două camere, la a doua gospodărie au ars 150 mp de acoperiș, patru camere, iar o anexă cu furaje a fost distrusă”, a anunțat cpt. Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați, în cursul dimineții de sâmbătă, 13 iulie.

Pompierii au stabilit că focul violent ar fi zbucnit de la o țigară lăsată nesupravegheată. Din fericire, nu au fost victime, toate persoanele aflate în locuințe la acea oră părăsind imobilele înainte de sosirea pompierilor.

Fumatul dăuneză grav locuințelor!

Fumatul, mai cu seamă țigările uitate aprinse sau mucurile nestinse complet, constituie una dintre cele mai frecvente cauze de incendiu în apartamente sau gospodării, susțin pompierii, care vin cu o serie de recomandări exprese privind gestionarea acestui obicei, dar care poate avea efecte dezastruoase.  

-Utilizati o scrumieră potrivit de grea, care să nu se răstoarne ușor si care sa fie confecționată dintr-un material care nu ia foc. În scrumieră, se recomandă să puneti putină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor.

- Aveti grijă in mod special atunci când sunteti obosit, când luati somnifere sau când ati consumat alcool. Este foarte probabil să adormiți în aceste condiții, fără să vă dați seama că tigara dumneavoastră este încă aprinsă.

-Dacă aveți nevoie să vă întindeți pe pat sau în fotoliu pentru odihnă, nu aprindeți țigara. Este foarte probabil să adormiți și să dați foc la pat sau la fotoliu.

- Atunci când stingeți țigara, asigurați-vă că ați stins-o cu adevărat. Mucurile de țigară incandescente pot cădea pe covor, ziare sau pe orice alt material combustibil și astfel poate lua foc întreaga locuință.

- În fiecare an mor copii care provoacă incendii cu ajutorul țigărilor, chibriturilor sau brichetelor, lucruri care nu ar trebui să fie la dispoziția lor. Pastrați aceste obiecte în locuri de unde copiii nu le pot lua!

Citit 3036 ori Ultima modificare Duminică, 14 Iulie 2024 19:33

1 comentariu

  • postat de Adolf
    Sâmbătă, 13 Iulie 2024 10:19
    86.124.202.***
    Fumatul nu dauneaza grav locuintelor, dauneaza doar sănatații. Fumatul dauneaza grav locuintelor atunci cand betivii fumeaza in acele locuinte si adorm cu tigarile-n bot.
    2
    5

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.