Cele două echipe ale municipiului care fac treabă bună cu mingea de fotbal au primit zilele trecute de la Primăria Galați sume consistente pentru a se descurca în sezonul competițional 2024-2025, stagiune care pentru unii este în desfășurare - vezi cazul formației antrenate de Dorinel Munteanu -, dar care pentru ceilalți abia va începe în luna august. Prin votul unanim al consilierilor locali gălățeni, cluburile de fotbal Oțelul și United, obiectul de activitatea al acestuia din urmă fiind fotbalul de sală, au primit garanția că în lunile de iarnă nu mai trebuie să caute cu disperare finanțarea fără de care activitatea le-ar fi pusă în pericol. Aceasta este și premiera: pentru prima dată, la inițiativa primarului Ionuț Pucheanu și prin intermediul Consiliului Local, se oferă bani pentru sezonul competițional, nu per an calendaristic, cum se încetățenise colaborarea dintre părți.
"Este firesc să susținem performanța, vorbim despre echipe care adună mii de suporteri în jurul lor și care se luptă an de an pentru trofee. Implicit, numele comunității este cinstit de sportivi atât pe plan intern, cât și internațional", a declarat edilul-șef al Galațiului. Oțelul, revenit anul trecut în Superliga, este una dintre echipele cu cei mai mulți suporteri la meciurile de pe teren propriu, în vreme ce United a devenit de câțiva ani principala forță a futsalului din România, în toamna acestui an urmând să activeze pentru a cincea oară consecutiv în UEFA Futsal Champions League, cea mai tare întrecere europeană de profil.
Astfel, pentru stagiunea care se va încheia la data de 30 iunie 2025, Oțelul va primi de la bugetul local al Primăriei municipiului Galați suma de 7.950.000 de lei, cu o primă tranșă de 3.680.000 de lei livrabilă până pe 31 decembrie 2024, iar United, pentru care sunt prevăzuți 1.550.000 de lei, va încasa până de Revelion suma de 820.000 de lei. Solicitările publice ale celor două organizații sportive au titluri sugestive pentru acțiunile pe care le desfășoară, iar realitatea este de partea lor și a comunității care le susține: "Pasiune de Oțel pentru performanță" versus "Înaltă performanță sportivă pentru Galați". Reamintim că gruparea fotbalistică, poate cel mai mare brand al orașului, este singura campioană din regiunea Moldovei, cu titlul de Liga 1 și Supercupa câștigate în 2011, dar și cu o finală de Cupa României disputată anul acesta în luna mai. De asemenea, clubul de futsal, care de curând și-a instalat ca antrenor un brazilian care a câștigat de două ori Liga Campionilor, are patru titluri de campioană, o Cupă și trei Supercupe ale României.
Cezar Gorovei
(P)