Marius Badea, comisar-şef în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie de la DNA Galaţi, într-un dosar în care este acuzat că s-ar fi folosit de funcţie pentru nu fi sancţionat, după ce a fost surprins de radar cu o viteză de 108 km/h.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de inculpatul Marius Badea, ofiţer de poliţie, cu gradul profesional de comisar-şef, în cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice. Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals în declaraţii, instigare la complicitate la fals în declaraţii şi instigare la abuz în serviciu.
Procurorii susţin că, pe 6 iulie 2024, în jurul orei 18.00, Marius Badea, în timp ce se deplasa pe raza municipiului Adjud la volanul autoturismului proprietate personală, ar fi fost oprit în trafic de către un echipaj rutier, după ce a fost surprins de radar cu o viteză de 108 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50 km/h.
În acest context, Marius Badea, profitând de funcţia pe care o deţine, i-a convins pe agenţii constatatori să nu-i aplice sancţiunea contravenţională prevăzută de lege şi să nu i se suspende dreptul de conducere. Concret, în urma discuţiilor purtate, Badea i-ar fi determinat pe agenţii de poliţie să întocmească procesul verbal de contravenţie pe numele soţiei sale, care se afla alături de el în autoturism, se mai precizează în comunicatul DNA.