Peste 300 de apeluri la 112 au pus în mișcare de urgență echipajele de intervenție ale Poliției și Jandarmeriei în perioada 1-7 ianuarie, problemele invocate de gălățeni fiind variate, de la scandaluri, la furturi și tulburarea ordinii și liniștii publice. Oamenii legii au dat aproape 800 de amenzi și au constatat zeci de infracțiuni, în mare parte la regimul circulației.
Sute de polițiști și jandarmi au fost la datorie în minivacanța prelungită, în care majoritatea gălățenilor ori au stat acasă, ori și-au petrecut Anul Nou, Boboteaza și Sf. Ioan pe alte meleaguri. Și nu a fost liniște, echipajele planificate să asigure flux continuu fiind solicitate să acționeze la sute de misiuni planificate sau sesizate ca urgențe pe 112. Poliția a consemnat, la finalul primei săptămâni din 2025, participarea la 278 de evenimente, din care 250 anunțate pe 112, iar 28 direct la unitățile de poliție. 25 din apelurile primite pe 112 s-au dovedit totuși a fi alarme false.
”Au fost constatate 780 de fapte contravenționale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 380.173 de lei. Totodată, au fost reținute 65 de permise de conducere și 19 certificate de înmatriculare au fost retrase. Polițiștii gălățeni au constatat 17 infracțiuni la regimul circulației rutiere, fiind întocmite dosare penale pentru toate aceste fapte”, au anunțat reprezentanții Prefecturii Galați, instituție care a centralizat misiunile integrate ale forțelor MAI din Galați pe perioada sărbătorilor.
Polițiștii au fost dublați în mare parte a misiunilor pe care le-au făcut în primele șapte zile 2025 de echipajele de jandarmi. Oficial, militarii au fost prezenți la 275 de misiuni de ordine publică, mare parte în cooperare cu poliția. Jandarmii au dat 27 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.500 de lei și au constatat 15 infracțiuni, prinzând tot atâția autori.
Trafic redus la frontieră
Spre deosebire de colegii lor, polițiștii de frontieră nu au mai avut chiar atât de mult de lucru în primele zile ale anului, traficul în cele două puncte de pe raza județului Galați fiind mult mai redus decât în anii trecuți. O scădere semnificativă, de peste 50 la sută, a fost la traficul vehiculelor de transport marfă.
”În perioada 31 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, prin cele două puncte de trecere a frontierei deschise traficului internațional, PTF Galați și PTF Oancea au fost efectuate formalitățile de control pentru aproximativ 17.650 persoane, cetățeni români și străini şi aproximativ 12.375 mijloace de transport, atât la intrarea în țară, cât și la ieșire. Datele de trafic sunt în scădere în comparație cu cele ale anului trecut, existând o diferență de aproximativ 20 la sută. În ceea ce priveste mijloacele de transport marfă, în intervalul de referinţă au fost efectuate formalităţile de control pentru aproximativ 620 de automarfare, reprezentând o scădere de aproximativ 60 la sută față de anul precedent”, se mai arată în concluziile Prefecturii Galați.