Investițiile din domeniul educației derulate cu fonduri europene au permis modernizarea sălilor de clasă, laboratoarelor și cabinetele de consiliere din școlile speciale gălățene aflate în subordinea Consiliului Județean (CJ) Galați, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Unul dintre cele mai importante proiecte derulate de CJ Galați este cel prin care s-a obținut pentru școlile speciale o finanțare de 2,8 milioane de lei, fonduri atrase prin PNRR. Astfel, 31 de săli de clasă au fost dotate cu echipamente IT (table inteligente, calculatoare, imprimante, sisteme audio), iar 39 de clase au fost mobilate, la Școala Gimnazială Specială "Constantin Păunescu" Tecuci, Liceul Tehnologic "Simion Mehedinți" Galați și Școala Profesională Specială "Emil Gârleanu" Galați.
În cadrul acestor investiții au fost modernizate și o serie de laboratoare și ateliere specifice fiecărei unități de învățământ: au fost echipate laboratorul de informatică și atelierele de alimentație publică, mecanică și cel de croitorie și pielărie de la Liceul Tehnologic "Simion Mehedinți"; laboratorul de informatică și cabinetul polisenzorial de la Școala Profesională Specială "Emil Gârleanu" au fost dotate cu echipamente IT; cabinetul de kinetoterapie de la Școala Gimnazială Specială "Constantin Pufan" a dotat cu materiale didactice și echipamente IT; sala de sport de la Școala Gimnazială Specială "Constantin Păunescu" a fost dotată cu materiale didactice specifice.
"Sprijinim educația copiilor, inclusiv a celor cu nevoi speciale, prin investiții importante în școli. Elevii au acum condiții mult mai bune pentru educație și acces la tehnologie de ultimă generație, ceea ce le va permite să învețe într-un mod mai eficient și interactiv. De asemenea, educația de calitate înseamnă un viitor mai bun și o șansă în plus pentru tânăra generație", a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
De asemenea, printre proiectele de investiții în domeniul educației derulate de CJ Galați se numără și cele derulate la o serie de unități conexe, precum cabinetele de navomodele și de limbi străine de la Palatul Copiilor Galați, cabinetul de cultură și civilizație românească de la filiala Tecuci, dar și cabinetul de consiliere psihopedagogică de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Galați (CJRAE).
Nu în ultimul rând, CJ Galați sprijină și investițiile în cluburile sportive școlare din Galați și Tecuci.