Un senator PSD din Galați a condus cu permisul suspendat

Un senator PSD din Galați a condus cu permisul suspendat
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Parchetul General a anunțat joi, 19 iunie, că l-a trimis în judecată pe un senator pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat. Conform unor surse judiciare, este vorba despre senatorul PSD de Galați Marius Humelnicu, care s-a ales cu această acuzație după ce, anul trecut, în martie, a fost prins de poliție, în București, conducând deși permisul îi fusese suspendat pentru o abatere anterioară.

Președintele Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială din camera superioară a Parlamentului, senatorul Marius Humelnicu, a fost trimis în judecată la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru o infracțiune de drept comun: conducere cu permisul suspendat, faptă pentru care a fost anchetat mai bine de un an.

Poliția Rutieră l-a depistat pe parlamentarul gălățean la volanul unei mașini, în traficul din București, anul trecut, cu doar câteva zile înainte ca perioada de suspendare a permisului să îi expire.

”Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat următoarea situație de fapt: la data de 31.03.2024, inculpatul a condus un autoturism în municipiul București, având dreptul de a conduce suspendat în perioada 13.12.2023 - 10.04.2024, ca urmare a aplicării sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Acest drept îi fusese suspendat inculpatului ca urmare a săvârșirii, în anul 2022, a contravențiilor prevăzute de art. 121 alin. 1 din R.A.O.U.G. nr.195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006. După suspendarea dreptului de a conduce, inculpatul a făcut plângere la instanță împotriva procesului verbal de contravenție, fiindu-i restituit permisul de conducere. Ulterior, plângerea sa a fost respinsă ca neîntemeiată, decizia definitivă în speță fiind pronunțată pe 13.11.2023”, a anunțat, joi, Parchetul General.

Cele două instanțe care i-au respins ca neîntemeiate cererile prin care Marius Humelnicu cerea anularea sancțiunii suspendării dreptului de conduce pentru încălcarea regimului de viteză au fost Judecătoria Slobozia, ca primă instanță (8 iunie 2023), respectiv, Tribunalul Ialomița, ca instanță de apel (13.11.2023). Astfel, sancțiunea aplicată de polițiștii de la IPJ Ialomița a devenit operabilă, restricția de a conduce fiind valabilă până pe 10 aprilie 2024.

Citit 4542 ori Ultima modificare Joi, 19 Iunie 2025 17:46

7 comentarii

  • postat de Von Bergovicz
    Vineri, 20 Iunie 2025 00:22
    84.117.46.***
    PSD= Ultimele panarame. Poate nu mai luati in 2028 nici 5% incat sa intrati in parlament. Cel putin humelnicu asta inafara de figuri si besini habar nu am ce anume il recomanda pentru functia de senat
    0
    1
  • postat de magis
    Joi, 19 Iunie 2025 22:39
    5.13.188.***
    Fara penali in functii publice. Ramane sa vedem daca PSD a inteles ceva din votul de la ultimele alegeri.
    0
    10
  • postat de Grăiește de Galați
    Joi, 19 Iunie 2025 21:42
    86.124.201.***
    Când ești persoana publică si ai permisul suspendat ...știe toată poliția.... Dar, daca ești infantil.... Si cu tupeu ordinar...
    0
    11
  • postat de Camelia
    Joi, 19 Iunie 2025 21:34
    213.233.108.***
    NU SE POATE. Tocmai aleșii poporului cei care trebuie să dea exemplu de corectitudine, tocmai ei NU RESPECTĂ legea ??? La beci cu ei.
    0
    10
  • postat de Roman
    Joi, 19 Iunie 2025 20:26
    89.137.229.***
    Ma întreb ce mare acheta trebuia făcută din moment ce totul era clar și simplu?!
    1
    9
  • postat de Ion
    Joi, 19 Iunie 2025 20:23
    46.97.171.***
    Și?
    Are imunitate, nu se întâmplă absolut nimic.
    2
    6
  • postat de paloma
    Joi, 19 Iunie 2025 19:46
    86.124.202.***
    Cum, astia de la psd nu au voie ???!!!
    1
    8

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro