UPDATE 31 august 2025: - La finele intervenției care a durat ore în șir, cauza pârjolului stabilită de pompieri a fost folosirea focului deschis în spații deschise, ceea ce indică ori că cineva a făcut foc și l-a lăsat nesupravegheat, ori că a ars intenționat vegetația, ca să curețe mai repede terenul.
Bilanțul intervenției din noaptea de vineri spre sâmbătă este unul la fel de dezolant ca peisajul rămas după ce pompierii au stins vâlvătaia: cinci hectare cu vegetație uscată, lăstăriș, lizieră, trunchiuri și coroane de copaci uscați, au fost pârjolite, din neglijență.
Pompierii de la mai multe unități de pe raza județului sunt în alertă și în această seară, după ce un incendiu de proporții a fost anunțat la Salcia, în comuna Umbrărești.
Hectare întregi acoperite cu vegetație uscată, dar și cu lăstăriș și mărăciniș au luat foc, flăcările necontrolate răspândindu-se rapid, sub efectul vântului destul de puternic care a bătut în zonă.
Primul echipaj de pompieri, trimis în ajutor de la Stația Ivești, s-a dovedit insuficient și a fost nevoie de suplimentarea efectivului de intervenție cu alte mijloace de stingere, trimise de la Tecuci și de la Galați.
Trei autospeciale și două cisterne, cu echipajele aferente, acționează de câteva ore pentru a împiedica focul să se extindă și mai mult. Urmează ca la finele intervenției să se stabilească cauza pârjolului. Cea mai probabilă ipoteză este cea a incendierii unui teren în scopul curățării acestuia, dar nu este exclusă nici varianta neglijenței.