Poliția Tecuci intră în reparații capitale

Poliția Tecuci intră în reparații capitale
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sediul Poliției Municipiului Tecuci, clădire nereabilitată de zeci de ani și aflată într-o stare avansată de degradare, a fost inclus în proiectul ”Eficientizarea energetică a sediului Poliției Municipiului Tecuci”, finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, proiect grație căruia va fi refăcut în totalitate.

Valoarea totală a proiectului este de 24.689.263,73 lei, suma nerambursabilă fiind de 20.955.529,17 lei.

Cu acești bani, sediul poliției din nordul județului va fi eficientizat energetic, respectiv renovat în vederea utilizării raționale a resurselor, inclusiv a folosirii resurselor regenerabile şi reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul municipiului Tecuci.

Durata oficială a derulării proiectului este de 36 de luni, termenul curgând de la 31 iulie 2025. Astfe, termenul de finalizare ar trebui să fie 30 iulie 2028. Pe durata lucrărilor, polițiștii se vor muta temporar într-o altă clădire, ce va fi stabilită și comunicată.

Citit 209 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Septembrie 2025 15:30

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro