Se lucrează intens pe șantierul noului Muzeu de Artă Vizuală din Galați

Se lucrează intens pe șantierul noului Muzeu de Artă Vizuală din Galați
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

„Am reușit, prin discuții foarte serioase și aplicate cu constructorii, să deblocăm lucrările la proiectul Consiliului Județean privind noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală, din Parcul Rizer.

Drept urmare, în aceste zile se va finaliza montarea structurii metalice pentru galeriile exterioare, precum și a arcelor ce vor fi acoperite cu sticlă stratificată, din partea superioară a clădirii”, informează Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Pe șantier s-au accelerat și celelalte lucrări: termoizolarea și hidroizolarea pereților din beton, amenajarea acoperișului, turnarea șapelor la interior, pregătirea pereților din rigips, a început și montarea instalațiilor electrice și a rețelei de canalizare.

Noul muzeu, ce va avea o suprafață construită de 4.000 mp, va consta într-un spațiu modern, cu săli de expoziții, ateliere pentru artiști, laboratoare de restaurare, o bibliotecă și o sală Auditorium cu 180 de locuri.

Muzeul de Artă Vizuală va putea astfel să-și pună în valoare patrimoniul impresionant, format din peste 7.000 de lucrări de artă, și va deveni un reper cultural de anvergură pentru Galați și pentru întreaga regiune.

„Ne dorim un parteneriat corect cu toți cei implicați în acest proiect. Sper că toți constructorii au înțeles că trebuie să-și respecte angajamentele, astfel încât să finalizăm cât mai repede acest obiectiv atât de important pentru comunitatea noastră”, a mai declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Citit 1692 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Octombrie 2025 09:54

1 comentariu

  • postat de paloma
    Miercuri, 01 Octombrie 2025 16:32
    86.124.202.***
    Firma serioasa!...Se vede dupa cum sunt echipati lucratorii !!! ITM, poate se sesizeaza !!!
    1
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.