Gabi Tamaș și Dan Alexa, câştigătorii „Asia Express - Drumul Eroilor”
Foto: Antena 1

Gabi Tamaș și Dan Alexa, câştigătorii „Asia Express - Drumul Eroilor”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Îmbrăcaţi în tricoul galben al naţionalei de fotbal, Gabi Tamaș și Dan Alexa au condus întreaga cursă din finala sezonului „Asia Express - Drumul Eroilor” şi au ajuns primii la finiş, câştigând marele premiu în valoare de 35.000 de euro. Pe locul secund de la un capăt al celălalt al finalei, actorii Ștefan Floroaica și Alexandru Ion i-au felicitat pe câştigători, dovedind eleganţă şi fair-play.

Deşi numele învingătorilor acestui sezon „Asia Express” au făcut valuri în presă cu mult înainte de difuzarea marii finale, miercuri seara, la Antena 1, fanii emisiunii au putut vedea cursa şi probele la care au fost supuşi finaliştii: echipa sportivilor Gabi Tamaş şi Dan Alexa şi perechea actorilor Ștefan Floroaica și Alexandru Ion.

„Astăzi este vorba despre viteză, curaj, inteligență, inimă mare și nervi de oțel!”, le-a spus prezentatoarea emisiunii, Irina Fodor, anunțând că îi va aștepta la capătul cursei.

Probele n-au fost deloc simple, iar cursa a fost strânsă. Practic, actorii au fost permanent pe urmele fotbaliştilor, care şi-au păstrat constant avansul. Printre cele mai provocatoare misiuni ale finalei merită a fi enumerate înfulecarea a 15 viermi, spartul a 15 ouă fierte în cap, căutarea unor indicii înnodate în prosoape într-o saună şi îndeplinirea unor dorinţe ale unor tinere refugiate din Coreea de Nord.

Şi pentru că lumea e mică, Dan Alexa și Gabi Tamaș au dat peste un grup de români, la una dintre probe.

Cele mai emoţionante momente ale finaliştilor au fost să privească imagini din carierele lor.

„«Asia Express» este despre viaţă. Te scoate din zona de confort cu care eşti obişnuit. Putem fi mândri de noi, pentru că am reuşit în altceva în afară de fotbal”, au spus câştigătorii.

„Am avut o mare dorinţă să câştigăm, am crezut până în ultimul moment că vom ajunge primii, dar sunt foarte buni şi astăzi chiar că n-au greşit nimic. Nu am trăit niciodată nimic similar cu experiența «Asia Express». Am respectat locul al doilea pe care am stat tot sezonul. E un loc onorabil. Am luat argintul într-o cursă foarte grea şi foarte lungă, dar plecăm cu o experienţă bună de aici şi asta e ceva foarte valoros”, au spus „vicecampionii” acestui sezon.

„Asia Express - Drumul Eroilor” a marcat o rută spectaculoasă prin Filipine, Vietnam și Coreea de Sud, purtând concurenții prin peisaje exotice, provocări extreme și culturi fascinante. Finala a avut loc în inima Coreei de Sud, în spectaculosul Seul, oferind un cadru memorabil pentru deznodământul uneia dintre cele mai dure competiții televizate.

Citit 223 ori Ultima modificare Joi, 13 Noiembrie 2025 01:11

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro