Parlamentul a aprobat miercuri o lege care limitează activitățile în sectorul privat pentru demnitarii cu funcții de conducere, inclusiv primari, miniștri și premierul, după încheierea mandatului. Aceștia nu vor mai putea activa în domeniile pe care le-au gestionat cât timp au ocupat funcția publică, timp de un an, potrivit Digi24.
Actul normativ, inițiat de Guvern, a fost adoptat cu 203 voturi „pentru” și 65 de abțineri și respectă recomandările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru prevenirea conflictelor de interese, în contextul procesului de aderare a României. Sunt vizate toate persoanele cu funcții executive de conducere, aleșii locali, consilierii locali, anumite categorii de funcționari publici, precum și cei implicați în achiziții publice, audit, concesiuni, reglementare, acreditare, autorizare sau control.
Legea introduce o perioadă de reflecție de 12 luni, atât înainte, cât și după ocuparea funcției. În acest interval, cei vizati nu pot lua decizii în numele instituțiilor publice dacă sunt în relație cu firmele private la care au lucrat în ultimele 12 luni. De asemenea, cei care își încheie mandatul nu pot lucra în sectorul privat în domenii cu risc de conflict de interese, fără avizul instituției de proveniență.
Persoanele vizate trebuie să depună declarații pe propria răspundere la numirea sau încetarea mandatului, iar legea va intra în vigoare după promulgarea de către președintele Nicușor Dan.

