Gălățean arestat la o zi după ce a primit ordin de protecție

Gălățean arestat la o zi după ce a primit ordin de protecție
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Nerespectarea unu ordin de protecție se soldează cu privare de libertate! Un lucru care ar trebui știut de toți polițiștii, dar și de toți cei interziși prin astfel de măsuri și de care nu a ținut cont un bărbat de 50 de ani, din județul Galați, pe care un document emis de poliție în regim de urgență nu l-a putut potoli.

Inițial, oamenii legii au fost chemați în ajutor pe 17 noiembrie de soția și fiica bărbatului din Tudor Vladimirescu, care au reclamat faptul că acesta le agresa fizic, aflat fiind sub influența alcoolului.

Ajunși la fața locului, polițiștii Secției 3 Rurală au emis, cu acordul soției, care se și accidentase în timpul altercației cu soțul violent, un ordin de protecție provizoriu, care îi impunea bărbatului să plece din casă și să nu se apropie la mai puțin de 200 de meri de soție și fiică.

Interdicția nu a stat în picioare decât câteva ore, pentru că a doua zi bărbatul a revenit la domiciliul conjugal.

De data aceasta, a plecat în cătușe. Polițiștii l-au prezentat procurorului, iar acesta l-a dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, sub acuzația de încălcare a ordinului de protecție provizoriu.

Citit 390 ori Ultima modificare Joi, 20 Noiembrie 2025 17:24

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro