Sezonul colindelor la „Viața liberă” s-a deschis luni, 15 decembrie. Primii inimoși care ne-au trecut pragul luni dimineață au fost școlarii și preșcolarii de la Școala și Grădinița din Tulucești.
Circa 70 de elevi de la clasele a II-a, a IV-a și de la grădiniță, acompaniați de doamnele învățătoare și educatoare, ne-au colindat, vestind apropierea Crăciunului și a Anului Nou. Îmbrăcați în port tradițional românesc, copiii ne-au umplut redacția cu glasurile lor zglobii și am simţit spiritul Crăciunului pentru prima dată anul acesta, făcându-ne să ne simțim mai aproape de tradiții și de sărbătorile care se apropie cu pași repezi.
Finalul momentului artistic a fost unul emoționant, când cei mici, cu bucurie în glas, ne-au urat „Crăciun fericit!”, spunându-ne că misiunea lor de anul acesta nu s-a încheiat, fiindcă, de la sediul „Vieții libere”, aveau să meargă şi la alte instituții din oraș, să ducă mesajul Nașterii Mântuitorului.

