Conform unei știri difuzate de ProTV Chișinău, duminică seară s-au format ambuteiaje la vama Giurgiulești - Galați, la ieșirea din Republica Moldova. Conform Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, citată de postul tv, „la vama Giurgiulești - Galați este implementat Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), ceea ce presupune proceduri suplimentare de control și poate influența durata traversării frontierei”.
Se pare, însă, că aglomerația este doar pe partea moldovenească a frontierei cu România. Pe partea românească, fluxul este normal, ne-au declarat surse din cadrul Vămii gălățene.
„Întotdeauna este așa de sărbători, când trec frontiera mai mulți cetățeni moldoveni şi ucraineni. În cazul ucrainenilor, singura lor alternativă este bacul de la Isaccea, care este dedicat în special vehiculelor mari de transport. Controlul coordonat implementat, din august, pe sensul de intrare în România chiar a redus foarte mult timpii de așteptare. Dacă este vreo problemă, este la ei, pe sistemul de ieșire din Republica Moldova, la sistemul pe care l-au implementat oficial acum vreo lună și la care mai sunt aspecte de reglat. La noi, ritmul de trecere este normal, nici rapid, nici încet”, ne-au declarat, luni, 22 decembrie, surse din cadrul Vămii Galați.

